Se spune că Sfânta Cruce ar fi închinare la idoli și că Hristos nu S-ar fi închinat cu semnul crucii! Este adevărat că Hristos nu S-ar fi închinat cu semnul crucii, dar Sfântul Evanghelist Luca ne relatează că Domnul S-a înălțat la cer, binecuvântundu-i pe ucenici. Apoi, și la Cina cea de Taină, îi binecuvântase, atunci când a frânt pâinea și le-a dat-o. Și cum să înțelegem această binecuvântare decât în semnul crucii? Cea mai puternică armă pe care ne-a dat-o Domnul împotriva puterilor întunericului este Sf. Cruce. Încă din Vechiul Testament întâlnim preânchipuirea crucii. Atunci când poporul lui Israel mergea prin pustie și era în pericol de moarte din cauza șerpilor, Moise a construit un semn salvator – o cruce -, pe care a atărnat un șarpe. Însuși Hristos a spus: ,,După cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului”. Atunci, toți cei care priveau spre semnul cu șarpe se vindecau, iar cei care nu priveau mureau. Moartea pe cruce era una umilitoare, dar Domnul a îndurat-o. Crucea are putere mare. În Epistola către Galateni din Sfânta Scriptură se spune: ,,Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume”. Îi vom întreba pe sectanți atunci: ,,Cum să înțelegem asta?” Dacă vor răspunde: ,,Pavel se laudă cu chinurile sale”, vom întreba: ,,Cine ar vrea să se laude că ar pătimi ca Hristos?” Acolo scrie cruce, nu patimi! Pentru unii crucea este nebunie, iar pentru alții este mântuire. Cei care își pun crucea în urechi sau chiar pe piept, demonstrative, nu cunosc valoarea acesteia; pentru ei crucea nu este mântuitoare. Noi nu purtăm crucea pentru frumusețe, ci pentru mântuire, pentru confirmarea credinței noastre față de Domnul și a dorinței noastre de a fi răstigniți împreună cu El. Cuvantul Crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu. De cate ori auziti cuvantul ” Cruce „, sa nu intelegeti ca sectarii cei nebuni, ca baptistii, adventistii, evanghelistii, penticostalii, nazarinenii, pocaitii, seceratorii, tudoristii, martorii lui Iehova si toti ceilalti sectari, care bantuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea si care vatama tarina lui Dumnezeu-Cuvantul. Sa nu ganditi despre Sfanta Cruce ca ei, ci asa sa intelegeti si sa tineti minte ca, cuvantul ” Cruce ” are indoita putere si taina. Indoita este Crucea, indoite sunt intelesurile Crucii. Sa intelegeti despre Sfanta Cruce nu asa ca cei scurti la minte si neintelepti, care nu vor sa se inchine mantuitoarei Cruci a lui Hristos, cum zice Sfantul Apostol Pavel. Lasa-i sa huleasca pentru ca i-a intunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai intai, adica unde sta creierul mare, ca sa nu creada. Le-a pus pecetea pe mana dreapta, ca sa nu o ridice la frunte si sa faca semnul cel mantuitor al preacinstitei si de viata facatoarei Lui Cruci.
Vechiul Testament ne prezinta nenumarate semne, figuri sau tipuri prin care sunt prefigurate persoana Mantuitorului Hristos, s-a jertfit pe cruce, altarul acestei jertfe, precum si alte semnificatii ale Crucii si folosirii semnului ei etc, devenita mijloc de mantuire, de sfintire si de proslavire a crestinului autentic traitor in Hristos si purtator al crucii dupa exemplul Lui. Dupa cum planul mantuirii si Persoana Rascumparatorului nu sunt aratate explicit in Vechiul Testament, tot asa nu este nici Crucea. Este intrevazuta totusi in unele proorocii, in unele semne si figuri, iar ca obiect material, prin lemnul folosit in diferite chipuri : la construiri de case, de obiecte casnice sau instrumente utile omului. Cand acestea sunt scopuri sfinte, ca in cazul construirii corabiei lui Noe – prin care au fost salvati de potop el si ai lui al Cortului Sfant sau al Templului cu Chivotul Legii si al altor obiecte sfinte, obiectul se socotea „binecuvantat”, cum citim in intelepciunea lui Solomon : „Binecuvantat este lemnul, care slujeste la o trebuinta binecuvantata”, sau „prin care se face dreptate”, cum zice Septuaginta. Dar cand lemnul era folosit ca mijloc de tortura si de osanda prin spanzurarea sau rastignirea celor osanditi la astfel de moarte, era dispretuit; fie ca avea forma simpla a unui stalp, fie pe cea a unei cruci, lemnul era dispretuit, dar nu blestemat; ci blestemati se considerau cei spanzurati sau rastigniti, fiind socotiti nelegiuiti, cum erau sclavii, fie ca erau sau nu vinovati de cele ce li se puneau in seama. In acest sens vorbeste Moise : „Blestemat este tot cel spanzurat pe lemn”. Textul are si prefigurarea profetica a crucii, pe care Hristos S-a facut blestemat pentru noi, ca sa ne rascumpere de sub blestemul Legii. Crucea este implicata mai intai in fagaduinta data de Dumnezeu lui Adam si Evei, la alungarea din Eden, ca va trimite lumii pe Mantuitorul : „Samanta femeii, Fiul Sf. Fecioare Maria, va zdrobi capul sarpelui”, fapt care avea sa se infaptuiasca de Mantuitorul Hristos prin jerfirea pe cruce. Tot acoperit si prefigurat trebuie sa vedem Crucea Domnului in lemnele purtate in spate de Isaac, fiul lui Avraam, pentru jertfirea lui. „Lemnul lui Isaac este Crucea lui Hristos”. Aceeasi prefigurare a Crucii o au si altarele si jertfele de la templul iudaic. Ca chip al Crucii si ca semn si mijloc de binecuvantare trebuie sa vedem mainile incrucisate ale patriarhului Iacov cand binecuvinteaza pe Efraim si Manase, fiii lui Iosif. Ca putere si lucrare anticipata a Crucii, o vedem lucrand in toiagul lui Moise, care a facut atatea minuni : in fata lui Faraon, la iesirea din Egipt a evreilor, despicand apa Marii Rosii in doua pentru trecerea lor si inecarea egiptenilor; sau, la Meriba unde, lovind stanca cu toiagul, a iesit apa pentru a potoli setea poporului; sau in „toiagul lui Aaron, care a odraslit”. Dar mai evident, ca altar de jertfa si ca tarie mantuitoare, anticipata si putere tamaduitoare, este prefigurata Crucea in lemnul sau in stalpul pe care Moise a spanzurat sarpele de arama in pustie, ca sa scape de moarte pe cei muscati de sarpe, alcatuind forma crucii. „Tot ca figura si ca semn a fost si ridicarea Crucii aceleia facute impotriva serpilor care muscau pe fiii lui Israel, pentru mantuirea celor ce aveau sa creada ca inca de atunci s-a propovaduit moartea sarpelui si mantuirea celor muscati si care se refugiau la Cel care avea sa fie rastignit” (pe cruce). Pentru tamaduirile dobandite dupa muscaturile serpilor iudeii introdusesera sarpele de arama si-l cinsteau ca pe obiectele sfinte. Dar cand au inceput sa i se inchine si sa-l tamaieze facand din el un „dumnezeu-idol” numit Nehustan, regele Iezechia l-a scos afara si l-a stricat O forma a Crucii si a puterii si a tainei biruitoare o aflam si in mainile intinse ale lui Moise, prin care Israel a biruit pe Amalic. În aceasta figura a lui Moise, cu mainile intinse lateral si orizontal, ” este taina crucii”, „chipul Crucii” si „pe Cel ce Si-a intins mainile pe Cruce”. Subinteleasa este Crucea tot ca altar de jertfa si in viziunea profetica a lui Isaia, care vede pe Mesia Hristos ca un rob si „ca un miel care se aduce spre junghiere” si care a fost rastignit intre doi talhari ; caci „cu cei fara de lege S-a socotit, purtand faradelegile multora, si pentru cei pacatosi Si-a dat viata”. Fara Cruce ca altar El nu Se putea jertfi. Cine avea sa fie acest „Miel”, preinchipuit de „mielul pascal” al iudeilor, avea sa ne-o descopere Sfantul Ioan , care vazand pe Domnul Iisus ca vine la Iordan sa fie botezat de el, spune : „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii”. Tot in Vechiul Testament, proorocul Iezechiel, ne descopera si sensul sau forma grafica a crucii (thau), ultima litera a alfabetului ebraic avand aceasta forma atunci. Cercetatorii vorbesc de patru feluri de forme ale lemnului folosit ca instrument de pedeapsa : stalpul drept si ascutit, spanzuratoarea simpla – numita „crux acuta” sau „crux simplex”, alta era „crux commissa” (T), numita a Sf Antonie,- o alta, „crux decussata” (X), zisa a Sf Andrei; in fine, „crux commissa” in forma semnului grafic (+) sau „crux Christi”. Forma grafica a crucii, de care vorbeste Iezechiel, nu poate fi decat ultima (t), zisa „crucea lui Hristos”. Ce ne spune proorocul? Se inmultisera nelegiuirile, profanandu-se si locasul sfant; iar Dumnezeu, hotarand pieirea celor nelegiuiti, ca sa fereasca pe cei credinciosi, care sufereau si suspinau vazand ticalosiile acelora, porunceste proorocului sa insemne pe frunte cu acest semnul crucii pe cei credinciosi. „Si i-a zis Domnul : „Treci prin mijlocul cetatii, prin Ierusalim, si insemneaza cu semnul crucii pe frunte, pe oamenii care gem si care plang din cauza multelor ticalosii care se savarsesc in mijlocul lui”; iar celorlalti le-a zis : „Ucideti si nimiciti pe batrani, tineri, fecioare, copii si femei, dar sa nu va atingeti de nici un om care are pe frunte semnul „t” ! Si sa incepeti cu locul Meu cel sfant”. Semnul crucii este dupa concluzia cercetatorilor, insasi forma literei t, ultima litera a alfabetului ebraic si a limbilor semitice inrudite (feniciana, etiopiana etc), asa cum se scria in secolul IX-VIII i.Hr., cand si-a scris Iezechiel proorocia. In expresia ebraica a textului „tava t(au)” se traduce prin „a insemna cu un semn”, iar t(au) este insusi semnul (T), adica : inseamna-i cu semnul (+) crucii. Asa l-au inteles si sfintii parinți si scriitori bisericesti, incepand cu Clement Alexandrinul, Origen, Ieronim, apoi Sf. Maxim Marturisitorul si altii. Toti au vazut in litera ebraica (+) pronuntata „tau” semnul „crucii” sau „taina crucii lui Hristos”, ca semn al mantuirii. Vulgata traduce „signa tau”. Traducatorii Septuagintei au redat expresia ebraica „tava tau” prin „pune semnul pe fruntile” ; dar nu spun care si cum era semnul. Abia dupa cercetarile din urma ale alfabetului si scrierii ebraice din vremea lui Iezechiel, si tinand seama si de felul cum au inteles semnul „tau” vechii comentatori, noile versiuni nu au mai dat explicatiile necesare pentru expresia „tau”.
Deci sa stiti ca indoit este omul, indoita este si Sfanta Cruce. Nu vezi la om un ipostas in doua firi ? O parte se vede, adica trupul, una nu se vede, adica sufletul, pentru ca este de natura nevazuta. Asa si Crucea sa o intelegem. Una este Crucea materiala, vazuta, si alta cea tainica, mistica si nevazuta, pe care o purtam in inima noastra. In Sfanta Evanghelie auzim zicand asa : Si statea langa crucea Lui mama Lui, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena. Auzi ? Stateau langa crucea Lui. Deci, intelege ca a sta langa crucea Lui, nu inseamna a sta langa crucea spirituala, ci langa una materiala. Crucea de lemn a lui Hristos, langa care statea Maica Domnului, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena. Cand veti auzi : Pogoara-Te de pe Cruce, se intelege Crucea lui Hristos cea de lemn pe care era rastignit. Si cand veti auzi : Si L-au dus si L-au scos afara din cetate, ducandu-si Crucea Lui pana la locul Capatanii, ce se cheama pe evreieste Golgota, Intelegem crucea materiala. Pe aceasta o purta Mantuitorul in spate. Si cand veti auzi ca s-au dus evreii la Pilat si l-au rugat : ” Ne rugam tie, zdrobeste fluierele picioarelor celor rastigniti, ca sa-i dam jos de pe cruce, sa nu-i apuce ziua sambetei „, ca mare era ziua sambetei aceleia la iudei. Si aici intelegem tot crucea cea de lemn, nu cea spirituala. Iar cand veti auzi in Sfanta Evanghelie pe Hristos, zicand : Cel ce nu-si ia Crucea si nu-Mi urmeaza Mie, nu este vrednic de Mine, sa nu intelegeti crucea cea de lemn, ci crucea spiritulal, nevazuta. Deci, bagati de seama, ca Hristos indoita cruce a purtat. Una in suflet : suferinta, rabdarea, usturimea, durerea, rusinea, scuiparile, mahnirile si intristarea; si toate cate le ducea in suflet formau crucea cea spirituala a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. iar a doua cruce, cea de lemn, a purtat-o pe umerii Sai si S-a rastignit de bunavoie pe ea, pentru mantuirea lumii.
Si Sfantul Apostol Pavel a purtat doua cruci : Mie sa nu-mi fie a ma lauda, decat in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. Dar el a dus si cealalta cruce, cum singur spune : In batai, in suferinte, in posturi, in friguri, in primejdii de la neamuri, in primejdii pe mare, in primejdii pe uscat, in primejdii de la neamul meu, in primejdii de la fratii cei mincinosi. Deci sa stiti, cand va ataca sectarii pentru Sfanta Cruce, ei o iau numai pe cea de a doua, numai crucea suferintelor, nu si pe cea materiala. Noi o luam si pe cea dintai, ca asa a dus-o Hristos. El a dus o cruce de lemn in spate si o cruce a suferintelor in sufletul Sau, pana la moarte si moarte pe cruce. Crucea, este biruinta, Crucea este steagul lui Hristos, Crucea este arma cu care Hristos a biruit puterile iadului si ale mortii. Deci vai si amar si blestemat si de trei ori blestemat este acela care nu se inchina cinstitei si de viata facatoarei Cruci a lui Hristos! Indoit este omul, si indoita cruce trebuie sa poarte, cum arata Sfantul Efrem Sirul si Sfantul Chiril al Ierusalimului, care zice : ” O, crestine, nici un lucru sa nu faci, pana nu faci semnul Sfintei Cruci, cand pleci in calatorie, cand incepi lucrul, cand te duci sa inveti carte, cand esti singur si cand esti cu mai multi; pecetluieste-ti cu Sfanta Cruce fruntea ta, trupul tau, pieptul tau, inima ta, buzele tale, ochii tai, urechile tale si toate ale tale sa fie pecetluite cu semnul biruintei lui Hristos asupra iadului. Si nu te vei mai teme atunci de farmece sau descantece sau de vraji. Ca acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la fata focului si ca praful in fata vantului. Asadar, ne-am adus aminte mai intai de simbolurile crucii, apoi de indoita cruce – cea materiala si cea spiritual. Nimeni, dar, să nu se ruşineze de cruce, simbolul sfînt al mîntuirii noastre, capul bunătăţilor, pentru care trăim şi pentru care sîntem! Ca pe o cunună aşa să purtăm crucea lui Hristos! Prin cruce se săvîrşesc toate cele ale noastre. Dacă trebuie să te naşti din nou, crucea este alături! Dacă trebuie să te hrăneşti cu hrana aceea tainică, dacă trebuie să te hirotoneşti, dacă trebuie să faci orice, pretutindeni este alături de noi crucea, semnul biruinţei! De aceea o scriem cu multă rîvnă şi pe case şi pe ziduri şi pe ferestre şi pe frunte şi în cugetul nostru. Crucea este semnul mîntuirii noastre, al libertăţii noastre obşteşti, al blîndeţii Stăpînului nostru, că „S-a adus ca o oaie spre junghiere”. Cand îşi faci semnul Crucii gandeşte-te la tot ce s-a petretrecut pe cruce şi stinge mînia şi toate celelalte patimi. Cînd îţi faci semnul crucii umple-ţi fruntea cu multă îndrăznire, fă-ţi liber sufletul. Ştii, doar, care sînt acelea care-ţi dau libertatea! Pentru aceasta şi Pavel, îndemnîndu-se la asta, adică la libertatea ce nu se cuvine nouă, aşa ne-a îndemnat; amintind de cruce şi de sîngele Stăpînului a spus: „Aţi fost cumpăraţi cu preţ! Nu fiţi robi oamenilor!”. „Gîndeşte-te, ne spune Pavel, la preţul dat de Domnul pentru tine şi nu fi rob nici unui om!” Pavel numeşte crucea preţ. Nici nu trebuie să o facem aşa de mîntuială cu degetele, ci mai întîi să o facem cu inima cu multă credinţă. Dacă-ţi faci aşa cruce pe faţă, nu va putea sta alături de tine nici unul din demonii cei necuraţi, că vede sabia care i-a dat lovitura, vede sabia cu care a fost lovit de moarte. Dacă noi ne cutremurăm cînd vedem locurile în care sînt executaţi condamnaţii la moarte, gîndeşte-te ce trebuie să sufere diavolul cînd vede arma prin care Hristos i-a doborît toată puterea lui şi a tăiat capul balaurului. Să nu te ruşinezi, dar, de un atît de mare bine, ca să nu se ruşineze Hristos de tine cînd va veni cu slava Lui, cînd înaintea Lui se va vedea crucea strălucind mai mult decît razele soarelui. Şi va veni atunci crucea slobozind glas cu chipul ei, vorbind întregii lumi pentru Stăpîn, arătînd că n-a lăsat nimic din ceea ce trebuia făcut pentru mîntuirea oamenilor. Crucea, semnul acesta, şi pe timpul înaintaşilor noştri şi acum, a deschis uşile cele încuiate, crucea a făcut fără de putere otrăvurile; crucea a luat puterea cucutei; crucea a vindecat muşcăturile cele veninoase ale fiarelor; dacă crucea a deschis porţile iadului, dacă a dat la o parte bolţile cerului, dacă a redeschis intrarea în rai şi a tăiat puterea diavolului, ce e de mirare că are putere asupra otrăvurilor, asupra fiarelor sălbatice, asupra celorlalte de acest fel. Intipăreşte-ti deci în inima ta crucea, strînge în braţe crucea, semnul mîntuirii sufletelor noastre! Crucea aceasta a mîntuit lumea, a întors lumea la Dumnezeu, a alungat rătăcirea, a adus din nou pe lume adevărul, a prefăcut pămîntul în cer şi a făcut pe oameni îngeri. Din pricina crucii demonii nu mai sînt înfricoşători, ci uşor de dispreţuit. Nici moartea nu mai este moarte, ci somn. Din pricina crucii toate puterile care ne purtau război au fost aruncate la pămînt şi călcate în picioare. Dacă cineva te va întreba: „Te închini Celui răstignit?”, răspunde-i cu glas plin de bucurie şi cu faţa veselă: „Da, mă închin şi nu voi înceta vreodată de a mă închina!” Dacă rîde de tine, plînge-l, pentru că e nebun! Mulţumeşte Stăpînului că ne-a dat nişte bunătăţi ca acestea pe care nimeni nu poate să le cunoască fără descoperire de sus. Acela rîde pentru că „omul trupesc nu primeşte pe cele ale Domnului”. Aşa fac şi copiii cînd văd ceva mare şi minunat; de i-ai vorbi unui copil de taine, va rîde. Paginii se aseamănă cu aceşti copii; dar, mai bine spus, sînt chiar mai nedesăvîrşiţi decît copiii; de aceea sînt şi mai ticăloşi; că nu fac şi nu gîndesc în fragedă vîrstă ceea ce fac şi gîndesc copiii, ci în puterea vîrstei; de aceea nici nu merită iertare. Noi însă cu voce mare strigînd tare şi puternic, să înălţăm glasul şi să spunem, şi cînd sînt de faţă toţi păgînii cu mai multă îndrăznire: „Lauda noastră este crucea; ea este capul tuturor bunătăţilor, ea este îndrăznirea şi toată biruinţa noastră!” Amin (postat pr f.b de Ioan Monahul)
ioanelixir 