Postul Sfintei Marii sau Sântamariei

Suntem în postului Adormirii Maicii Domnului, rastimp in care fiecare, dupa putintele noastre, ne-am straduit sa adancim taina Maicii Domnului.Postul Adormirii Maicii Domnului este un post mai aspru, care se ţine după rânduielile Postului Mare. Tipicul cel mare (cap. 35, p. 44) și învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare (p. 707) prescriu ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul al IX-lea, când se consumă mâncare uscată. Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vin.

Originea Postului Adormirii Maicii Domnului se află prin secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului a început să cunoască o dezvoltare mai mare și când sărbătoarea Adormirii ei a început a căpăta o mai mare importanță. La început, nici timpul din an, nici durata și nici felul postirii nu erau la fel peste tot. În zona Antiohiei, creștinii posteau o singură zi (6 august), alții mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); în răsărit posteau în luna august și de aceea postul era numit și Postul lui august, alții în septembrie (apusenii, cum fac până azi), iar alții nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la amărăciunea pământească la bucuria cerească, unde stă în nemijlocită apropiere de Fiul ei iubit. Data și durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în secolul XII, la Sinodul Local din Constantinopol, ținut la 1166, sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august și să dureze 14 sau 15 zile, până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august).

Pe parcursul acestor două săptămâni suntem chemați să intensificăm rugăciunile noastre către Maica Domnului și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. În acest sens, Biserica ne recomandă să citim Paraclisul Maicii Domnului, în cadrul căruia o numim „folositoare  și  acoperământ”,  „comoară  de  tămăduiri”, „rugătoare  caldă și  zid  nebiruit” sau  „păzitoare  a  creștinilor”. Ne  punem  nădejdea, așadar,  în  ocrotirea și ajutorul ei și nădăjdium că rugăciunea ei  folositoare către Mântuitorul să ne ajute în necazurile și neputințele vieții noastre.

Intotdeauna m-am intrebat de ce, in aceasta perioada sfanta, savarsim în biserici și mânastiri aproape seara de seara Paraclisul Maicii Domnului. Si raspunsul care imi vine in minte este faptul ca aceasta rugaciune care se zice, asa cum este consemnat in Ceaslov „la vreme de intristare si de nevoie”, rugaciunea aceasta, Paraclisul Maicii Domnului insumeaza, concentreaza in ea durerile si nevoile tuturor oamenilor. Si Biserica nu poate sa fie straina fata de aceste dureri. Biserica, fara a fi individualista, ii cuprinde in rugaciunea aceasta si are in gandul ei sfant pe toti oamenii amarati, necajiti ai acestei lumi. Cat de minunat este ca Biserica, prin rugaciunea aceasta ii incorporeaza pe toti cei necajiti.

Sa ne gandim la taina Maicii Domnului si contempland chipul ei, viata ei, ajungem la o concluzie: a fost cea mai discreta si cea mai suava fiinta dintre pamanteni, plina de foarte mult har, si cand toti, cu ochii mintii, suntem undeva in satul Ghetsimani si avem si noi trairile Apostolilor care au vazut-o pe Maica lui Dumnezeu mergand inspre ceruri. 

Maica Domnului n-a pacatuit niciodata, nici macar cu un singur gand, nici n-a pierdut vreodata harul, dar si in ea au fost mari intristari; iar cand statea langa cruce, atunci intristarea ei a fost nemasurata ca oceanul si chinurile sufletului ei au fost neasemanat mai mari decat chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru ca si iubirea ei era neasemanat mai mare decat iubirea Lui Adam in rai. Si daca a ramas in viata, e numai pentru ca a intarit-o puterea Domnului, fiindca Domnul a vrut ca ea sa vada Invierea Lui si, dupa Inaltarea Lui, sa ramana pe pamant spre mangaiere si bucurie apostolilor si noului popor crestin.

Noi nu ajungem la deplinatatea iubirii Maicii Domnului si de aceea nu putem intelege pe deplin intristarea ei. Iubirea ei era desavarsita. Ea iubea nemasurat de mult pe Dumnezeul si Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire si norodul. Si ce n-a trait ea atunci cand oamenii pe care-i iubea atat de mult si a caror mantuire o dorea pana la capat, au rastignit pe Fiul ei preaiubit? Nu putem pricepe aceasta, pentru ca in noi iubirea de Dumnezeu si de oameni e mica.

Asa cum iubirea Maicii Domnului e nemasurata si neinteleasa, asa si intristarea ei e nemasurata si neinteleasa pentru noi.

O, Fecioara Preacurata, Maica lui Dumnezeu, spune-ne noua, copiilor tai, cum iubeai pe Fiul si Dumnezeul tau cand traiai pe pamant? Cum se veselea duhul tau de Dumnezeu, Mantuitorul tau (Lc 1, 47)? Cum priveai fata Lui preafrumoasa cu gandul ca El este Cel pe Caruia Ii slujesc cu frica si dragoste toate puterile ceresti? Spune-ne, ce simtea sufletul tau cand tineai in bratele tale Pruncul minunat? Cum L-ai crescut? Care au fost durerile sufletului tau cand, impreuna cu Iosif, L-ai cautat vreme de trei zile in Ierusalim? Ce chinuri ai trait atunci cand Domnul a fost dat spre rastignire si a murit pe cruce? Spune-ne, care a fost bucuria ta la Inviere si cum tanjea sufletul tau dupa Inaltarea Domnului? Sufletele noastre sunt atrase sa cunoasca viata ta impreuna cu Domnul pe pamant, dar tu n-ai vrut sa asterni aceasta in scris si ai invaluit in tacere taina ta.Multe minuni si mile am vazut de la Domnul si de la Maica Domnului si nu pot sa dau nimic in schimb pentru aceasta iubire.Ce as putea da Preasfintei noastre Stapane pentru ca nu s-a scarbit de mine in pacat, ci m-a cercetat si luminat cu milostivire? N-am vazut-o, dar Duhul Sfant mi-a dat sa o cunosc din cuvantul ei cel plin de har, si mintea mea se bucura si sufletul meu este atras spre ea cu atata iubire, ca si numai chemarea numelui ei e dulce inimii.

Maica Domnului a fost cea mai discreta, suava fiinta de pe fata pamantului. Cat de mult contrasteaza viata Maicii Domnului, chipul ei, cu viata lumii de astazi! Traim intr-o lume in care suntem contaminati de gandul ca a trai in anonimat, in discretie nu inseamna altceva decat a fi un om blestemat. Deviza lumii de astazi, chipul ei, icoana aceasta a lumii de astazi este ca totul trebuie sa fie scos la iveala, exhibat totul. Doar asa devii interesant. Cand expui tot ceea ce este in tine si de este murdar, si de este ceea ce tine de viata privata, nu conteaza, important este sa atragi atentia si sa devii un om “interesant”. Mai mult decat atat, ni se cere ca viata sa fie topita la lumina reflectoarelor vietii publicitareSi suntem invadati de multe ori, agresati de tot ceeea ce numim noi generic „societatea mediatica” , suntem agresati, invadati si spargandu-se limita aceasta dintre viata personala a omului si viata publica.

Maica Domnului a trait atat de smerit, nu a cautat sa iasa in prim-planul vietii – si ar fi putut sa faca acest lucru, ar fi putut, s-ar fi putut propti pe imaginea aceasta, pe adevarul ca este Maica lui Dumnezeu. Nu! A trait, dimpotriva, intr-o mare, mare smerenie si cu foarte adanca discretie. Vedeti cat de mult contrasteaza lumea de astazi!

Asta e lumea in care noi traim. Uitati-va la cele in care ni se livreaza spectacolul, viata mondena a unui personaj din lumea show-biz-ului „este importanta”, și sunt mai interesante, mai apetisante, mai picante, secvențele in care cineva descrie si aduce, asa, in fata noastra, ca o fasie viata intima, privata a oamenilor. Si cand doi oameni se angreneaza intr-un dialog si poate ajung intr-o polemica, ce fac acei doi oameni? Nu reusesc sa polemizeze pe marginea ideilor si sa aibe o discutie eleganta, frumoasa, manierata, cand intra in coliziune unul cu celalalt ce fac, patrunde unul in viata celuilalt si scoate toata mizeria, totul urâtul, toată ura, ca in felul acesta să devină interesant si il poate chipurile dobora pe potentialul lui adversar.

Care e lumea pe care ne-o propune Maica Domnului? Lumea pe care ne-o propune Maica Domnului este cea de discretie si de deplina smerenie si anonimat. Virtutea cardinala a Maicii Domnului a fost discretia. Si discretia nu inseamna a nu face absolut nimic, si a lancezi, si a sta acolo foarte cumintel in banca ta. Nu asta inseamna discretia, un om discret! Omul discret este cel care, inzestrat cu foarte multe calitati – inteligent, un om ravnitor, iubitor de Dumnezeu, toate le face intr-o taina extraordinara, fara ca sa atraga atentia celor din jur. Nu are nevoie de nimic. E atat de plin de Dumnezeu, e atat de plin de taina aceasta a lui Hristos, incat nu are nevoie de zarva, de rumoarea lumii, nu are nevoie de ea, se dezice, pentru ca in inima lui este prea multa pace ca sa-si mai faca vreme de ce?, de razboiul acesta la care asistam noi astazi, razboi mediatic, in care vietile oamenilor sunt murdarite, viata privata este scoasa in sfera publica si, in felul acesta, devenim mai interesanti.

Maica Domnului a fost smerita, nu a avut biografie, nu dispunem de niciun amanunt biografic al Maicii Domnului doar literatura patristica ulterioara este cea care a incropit o icoana, un chip al Maicii Domnului, insa noi nu dispunem de date precise, biografice. De ce? Pentru ca Maica Domnului nu a avut nevoie de biografie, nu si-a scris nici memoriile, absolut nimic, nu a avut un jurnal propriu, asa cum este foarte la moda astazi. De ce nu a avut biografie? Pentru ca viata ei a fost viata lui Hristos! De aceea Maica Domnului nu a avut nevoie de biografie. Viata ei s-a identificat cu viata lui Hristos. Si asta inseamna dragoste desavarsita, viata celuilalt sa devina cuprinsul vietii tale, asta inseamna smerenie, nu tu sa iesi in prim planul vietii publice, nu sa faci expozitie de virtuti, sa iti etalezi tu chipurile „toate calitatile pe care le ai” ca sa atragi cat mai mult atentia celor din jurul tau si, poate, sa devii celebru. Multa lume alearga dupa celebritate. Maica Domnului nu a alergat dupa celebritate. Dimpotriva, ea ne invata ca daca vrei sa fii celebru cu adevarat, alearga dupa anonimat si discretie. Vedeti, Maica Domnului peste cate veacuri este atat de prezenta in viata noastra, in inima noastra, in cinstirea noastra. De ce? Pentru ca a fost smerita, a fost discreta.

De asemenea, Maica Domnului nu a vorbit foarte mult. In Scriptura Sfantul Evanghelist Luca surprinde chipul Maicii Domnului – ne spune Sfantul Evanghelist Luca ca Maica Domnului tacea si zavora, ascundea in inima ei cuvintele lui Hristos, cuvintele lui Dumnezeu. Pai cand iti propui sa pui in inima ta, sa asezi in inima ta si sa incui acolo cuvintele lui Dumnezeu, nu mai ai vreme de vorbarie, nu mai ai vreme de poliloghie, pentru ca este in tine Cuvantul cel adevarat – si Maica Domnului a devenit ca o Scriptura vie, ca o Scriptura de carne, daca vreti. Toate cuvintele le-a asezat in vistieria inimii ei si ea n-a vorbit foarte mult, nu avem decat un singur cuvant al Maicii Domnului si cantarea de doxologie pe care I-a adresat-o lui Dumnezeu atunci cand s-a intalnit cu verisoara ei, Elisabeta. In rest nu a vorbit foarte mult. Astazi se vorbeste foarte mult si se face extrem de putin, se scrie la fel de mult si se face la fel de putin. Maica Domnului nu a scris, nu a vorbit; a vorbit putin, dar a facut foarte, foarte mult. De ce? 

Zavora in inima ei cuvantul lui Dumnezeu. Si, de asemenea, Maica Domnului a fost inzestrata cu darul acesta al unei bune-cuviinte extraordinare. Si buna-cuviinta este lumina launtrica a Maicii Domnului. 

De ce va spun acest lucru? Ma gandesc la episodul din Evanghelia de la Ioan – Nunta din Cana Galileii. Oamenii, nuntasii, familia, se aflau intr-un impas. Si atunci Maica Domnului, care este grabnic ajutatoare, ii spune lui Hristos: „Doamne, fa ceva, ca li s-a terminat vinul!”. Si Hristos cum i se adreseaza? „Femeie, inca nu a venit vremea mea!” Fac o mica paranteza – aceasta adresare nu este peiorativa, nu e deloc de desconsiderare, cum vor cultele neoprotestante sa ne ameteasca. Nu, nu, nu! Astazi acest cuvand sufera de o oarecare demonetizare, depreciere semantica. In cultura vremii respective cand te adresai cuiva cu titlul acesta de „femeie” era un semn de mare noblete, de mare cinste, si asa ar trebui sa ramana si astazi. Si astazi, cand ii spui cuiva „femeie” – semn de noblete si semn de cinste. Si Hristos i se adreseaza in felul acesta.

Maica Domnului a dat dovada de buna-cuviinta. Ar fi trebuit, daca am fi fost noi in locul Maicii Domnului, sa ne pierdem cumpatul, pentru ca ne-am fi gandit ca ne facem de rusine in fata celor care erau prezenti acolo la nunta, orgoliul s-ar fi activat in noi. Maica Domnului cu bunacuviinta, cu multa smerenie le spune care erau la nunta: „Faceti tot ceea ce va spune El”, impliniti tot ceea ce El va cere, adica Hristos – si atat. Cata buna-cuviinta! Cata buna-cuviinta!

De aceea, Maica Domnului este cea mai discreta fiinta, suava, delicata, de pe fata pamantului. Si avem nevoie de modelul ei, pentru ca v-am spus, traim intr-o lume in care esti interesant daca nu esti interiorizat, daca esti un exhibitionist si viata ta privata, problemele tale intime le pui si le livrezi tuturor ca sa devii lor hrana, un spectacol.

 “Dumnezeu a slavit-o pe Maica Domnului si a pastrat-o in tacere. Tai­na Nascatoarei de Dumnezeu este taina tacerii. De aceea Dumnezeu nu i-a luminat pe oameni pentru a vorbi despre viata ei trupeasca. Biserica insa a slavit-o.Nu exista scrieri ale sfintelor femei. Asta nu se intampla pentru ca ele ar fi sfinte mai mici decat barbatii, si sunt chiar mai multe, insa femeile sfinte au o viata ascunsa, isi pot pastra viata lor tainica. Maica Domnului a primit un mare har de la Dumnezeu. Nu avem nici o descoperire care sa provina de la Maica Domnului, dar stim ca are un mare har, si Biserica il simte, ea si toti cei ce i se roaga“.

In această lume în care diavolul îşi strigă isteric chemările, ai putea crede fie că vremurile cu sfinţi au apus de mult, fie că sfinţenia e doar o vorbă frumoasă. Insă dintotdeauna un atribut esenţial al ei a fost discreţia. Pe sfinţi nu-i vede decât cine are ochi de văzut. Ei sunt şi trăiesc printre noi, fără zgomot, smeriţi, neştiuţi nici măcar de ei înşişi.

nsuşi Dumnezeu este discret. Nu strigă; şopteşte. Nu intră în viaţa ta; te cheamă să-L urmezi, dacă vrei; nu des­chide El uşa, ci stă şi bate. Insă cine vrea Il poate uşor afla, dincolo de zgura şi de zgomotul lumii. Trebuie doar să asculţi, şi El îţi va vorbi. Mai întâi inimii, apoi înţelegerii.

“In această stare, de ascultare, de re­ceptivitate, se afla, cu siguranţă, Maria, atunci când Arhanghelul i-a vorbit. Tră­ia în sărăcie şi în smerenie, într-o căsuţă dintr-un sat neştiut de lume, în curăţie si în rugăciune. Ochiul lăuntric îi era curat şi deschis. Fără îndoială că anii petrecuţi la templu o pregătiseră. 

Născută ea însăşi din părinţi a căror viaţă gravita în jurul lui Dumnezeu, rod al rugăciunilor lor îndelungate, îşi petrecuse întreaga viaţă de până atunci la templu, în intimitatea Domnului, la adăpost de tentaţiile deşar­te ale lumii. Invăţase, cu siguranţă, să se roage ca nimeni alta. Respira, fără îndo­ială, aerul curat al Duhului Sfânt. Căci sfinţii, prin rugăciune şi viaţă curată se umplu de Duh Sfânt şi Il simt lucrând în inimile lor. Dar ce minune a minunilor, ce taină, ce lucru străin de mintea ome­nească, să te umple Duhul Sfânt într-o asemenea măsură încât să zămislească în tine pe însuşi Dumnezeu! Ce va fi sim­ţit Maica Domnului în inima ei, cât de mult va fi fost cuprinsă şi pătrunsă de Duhul Sfânt! Am simţit, poate, şi noi, vreo uşoară adiere a Duhului. Insă ea a trăit pe pământ nedespărţită nici măcar o clipă de El. Aşa se explică adevărul ne-păcătuirii ei: căci nu s-ar fi putut, având păcat, să fie într-o atât de mare măsură locuită de Duhul Sfânt, încât să-L zămislească pe Fiul lui Dumnezeu.

Când vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos în braţe, tu ştii ce vezi acolo? Cerul şi pământul! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului şi al pământului; şi Maica Domnului reprezintă pământul, adică toate popoarele de pe faţa pământului, că ea este din neamul nostru. Este din seminţie împărătească şi arhierească.

Braţele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor şi ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine ţine Fecioara Maria în braţe? Voi ştiţi pe cine ţine? Pe Cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate cele văzute şi nevăzute. Ştiţi voi cine este Maica Domnului şi câtă cinste, câtă putere şi câtă milă are? Este mama noastră, că are milă şi de săraci şi de văduve şi de creştini. …

Ea s-a umplut de toate darurile Duhului Sfânt, devenind cămară. Dacă un om credincios înţelege tainele mari dumnezeieşti, cu atât mai mult Maica Domnului. Ea şi-a dat seama că este cămara lui Dumnezeu- Cuvântul. Şi gândiţi-vă, când ÎI purta în braţe pe Hristos şi-L alăpta, să sugă laptele de la ea: „Pe cine m-am învrednicit eu să nasc şi să port în braţe?” De aceea ea s-a numit „roabă” (Luca 1, 38).

Iată cât har avea Maica Domnului!

Viaţa Maicii Domnului  este o pildă de trăire pentru noi toţi, căci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu avea să devină icoană a Bisericii reînnoite. Ne amintim toate evenimentele importante din vremea vieţii Maicii Domnului, de la zămislirea şi până la Adormirea ei, când a fost ridicată cu trupul la cer. Fiecare etapă a sfintei sale vieţi este văzută prin prisma Sfintei Scripturi, a Sfintei Tradiţii Patristice şi a altor scrieri vechi, apoi şi din punct de vedere al tradiţiei iconografice şi liturgice a Sfintei Biserici Ortodoxe.

Biografia istorică şi teologică a Maicii Domnului cuprinde patru perioade: 1-15 ani; 15-28 ani; 29-46 este o perioadă de 18 ani de tăcere, 46-49 ani şi 49-60 ani.

Ne amintim de nasterea și vița Fecioarei Maria ca pruncă, apoi ca fecioară crescută de timpuriu la Templu, despre logodna şi despre maternitatea ei încă din tinereţe. Ne amintim de existența familiei ei în acele timpuri şi locuri, precum şi împrejurările în care a trait, de cuvintele şi faptele ei, pe care le-a închinat cu totul lui Dumnezeu

Prima perioadă cuprinde trei momente importante: Naşterea Mariei, ducerea ei la templu şi încredinţarea ei de către Zaharia Dreptului Iosif.

Cât priveşte primul moment, potrivit Protoevangheliei lui Iacov, Maria s-a născut din părinţii Ioachim şi Ana, fiind unicul lor copil, dobândit la bătrâneţe după stăruitoare rugăciuni. Ioachim, tatăl Fecioarei Maria, se trăgea din seminţia lui Iuda, fiind urmaş al regelui David, iar Ana, mama sa, era fiica preotului Mathan din Betleem, din seminţia lui Aaron.

La 3 ani – potrivit făgăduinţei făcute de Ana încă înainte de zămislire – Maria a fost afierosită Templului din Ierusalim, unde a rămas până la vârsta de 15 ani. Este vorba despre Templul construit de Zorobabel la porunca profeţilor Zaharia şi Agheu în anul 517, pentru că cel construit de Solomon, la îndemnul profetului Natan, a fost dărâmat în 587 de Nabucodonosor; templu avea în preajma lui un aşezământ dispus pe trei paliere destinate fecioarelor, văduvelor şi pelerinilor închinători. Ruda sa, Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, s-a ocupat de creşterea ei spirituală.

La 15 ani, Maria – potrivit tradiţiei evreieşti – trebuia să părăsească aşezământul de pe lângă templu şi să se întoarcă în familie. Numai că, spre deosebire de celelalte fecioare, ea îşi dorea un nou mod de viaţă. Aşa se face că, prin descoperire dumnezeiască, a fost încredinţată de Zaharia Dreptului Iosif, un bătrân în vârstă de 80 de ani, văduv, din Nazaret, tâmplar de meserie. Dreptul Iosif avea, din căsătoria cu Salomeea, șapte fii: patru băieţi – Iacov, Iuda, Simeon şi Iosia, şi trei fete – Salomeea (mama lui Iacov şi Ioan), Estera şi o fiică, al cărei nume nu a fost reţinut de evanghelişti.

A doua perioadă din viaţa Maicii Domnului, cuprinsă între 15 și 28 ani, este indestructibil legată de întruparea Mântuitorului şi cuprinde ca evenimente de mare însemnătate Buna Vestire, vizita de trei luni făcută Elisabetei, rudenia sa, tăierea împrejur şi ducerea Pruncului la Templul din Ierusalim, închinarea magilor, fuga în Egipt, întoarcerea în Nazaret şi pelerinajul la Ierusalim.

Să contemplam, de asemenea, rolul ei minunat în întruparea lui Dumnezeu Omul, Iisus Hristos. Apoi, vom urmări greutăţile şi primejdiile care au urmat fugii ei în Egipt cu Pruncul Iisus, cu bătrânul Iosif şi cu tânărul Iacov și vizualizăm din locurile şi oraşele prin care a trecut aici. Apoi vom cugeta asupra vieţii şi obiceiurilor unei mame evreice, aşa cum ea vieţuia în familia ei şi rolul pe care l-a avut Născătoarea de Dumnezeu în vremea activităţii mesianice a Fiul ei. După care, caruselul  gândurilor, cuvintelor şi patimilor din timpul Patimilor, morţii şi Învierii lui Hristos.

Vestea cea Bună a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, anticipată de profetul Isaia: „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel” (7, 14), Maria a primit-o de la Dumnezeu prin Arhanghelul Gavriil; trupul Domnului S-a zămislit în pântecele Fecioarei odată cu pogorârea Duhului Sfânt peste ea. Sfântul Evanghelist Matei, în cap. 1, v. 18, aduce lămuriri privind momentul: „Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”. Reţineţi: „Fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”. Sfântul Evanghelist Luca spune că numai „se socotea” că Iisus este fiul lui Iosif (3, 23). Doar „se socotea”, pentru că în fapt „obârşia lui Iisus este dintru început, din zilele veşniciei”, după cum spune profetul Miheia (5, 1). Lucrul acesta a fost certificat şi de Arhanghelul Gavriil la întâlnirea cu Iosif, căruia i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Aici avem dovada – rostită nu de un om, ci de îngerul lui Dumnezeu – că zămislirea Maicii Domnului este lucrarea Duhului Sfânt. Iisus nu este copilul lui Iosif, ci doar al Fecioarei Maria. Este un caz unic în istorie, faptul că un prunc a fost născut dintr-o fecioară, fără tată după firea Lui omenească, care şi după naştere a rămas fecioară. Întruparea Fiului lui Dumnezeu s-a consumat prin iconomia lui Dumnezeu.

Impresionată de cele întâmplate, Fecioara Maria s-a dus în grabă la Elisabeta, care locuia la Ein Karem, localitate situată la 8 km de Ierusalim şi la 130 km de Nazaret, pentru ca împreună să guste din bucuriile dăruite fiecăreia, potrivit vocaţiei rânduite de Dumnezeu. De remarcat este faptul că la întâlnirea cu Logosul întrupat, pruncul Elisabetei, Ioan, a simţit în glasul Mariei rezonanţa glasului Fiului lui Dumnezeu şi a săltat în pântecele mamei sale. Atunci, Elisabeta, plină de Duhul Sfânt, a rostit revelator, zicând: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1, 42-44). Interesant este faptul că Elisabeta, iluminată de Duhul Sfânt, a înţeles taina „femeii înveşmântate cu soarele” (Apocalipsa 12, 1), numind-o „Maica Domnului”. Această numire, inspirată Elisabetei de Duhul Sfânt, va deveni pentru Biserică numele consacrat al Fecioarei Maria. Şi a rămas Maria împreună cu Elisabeta ca la trei luni, adică până s-au împlinit zilele Elisabetei ca să nască, după care s-a întors la casa ei (Luca 1, 56).

La plinirea vremii (Galateni 4, 4), un moment unic din istorie – actul Naşterii Domnului fiind „unicul act nou sub soare” (1, 9) –, Maria fiind cam de 16 ani, fără să fi cunoscut bărbat, a născut într-o peşteră din Betleemul Iudeii pe Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus (Matei 1, 25). Întâiul sau Unul-Născut înseamnă nu numai primul născut, ci şi Unicul, spune Dumnezeu prin profetul Isaia (44, 6). Aşa-zişii „fraţi ai lui Iisus”, despre care se face uneori vorbire, nu puteau fi fiii Mariei, căci Iisus este numit „întâiul născut”, or ei sunt mai mari decât El (Ioan 7, 3). Iisus a suferit umilinţa fizică a circumciziei la opt zile, purtând în trupul Său semnele păcatelor noastre, anticipând prin acest semn Taina Sfântului Botez. La 40 zile, aşa cum prevedea Legea lui Moise, Maria şi Iosif „L-au adus pe Prunc la Templu ca să-L pună înaintea Domnului” (Luca 2, 22). La Templul din Ierusalim ei au fost întâmpinaţi de un bătrân sătul de zile, pe nume Simeon, căruia Duhul Sfânt îi făgăduise că nu va primi moartea până ce nu-L va vedea pe „Hristosul Domnului” (Luca 2, 26), pe Cel născut din pururea Fecioara Maria. La sfârşitul întâlnirii, Simeon, după ce a rostit rugăciunea „Acum, slobozeşte”, prin care a confirmat o dată în plus că Iisus este Răscumpărătorul sau Izbăvitorul aşteptat, a binecuvântat-o pe Maria, mama Lui, zicând: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri, şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 34-35). Sabia adusă în discuţie anticipează Sfintele Pătimiri ale Domnului, care au străpuns şi îndurerat inima Sfintei Fecioare.

„Fuga în Egipt” (Matei 2, 13-23) este momentul care a urmat, în derularea timpului, după închinarea Pruncului la Templul din Ierusalim (Luca 2, 22-38) şi, respectiv, după închinarea magilor (Matei 2, 11). În Egipt, Maica Domnului, Pruncul Iisus şi dreptul Iosif au pribegit timp de 3 ani, moartea lui Irod facilitând întoarcerea lor în Nazaretul Galileei (Matei 2, 21-23).

Următorul episod cunoscut din viaţa Maicii Domnului s-a petrecut pe când Iisus avea 12 ani (Luca 2, 40-52), ea fiind cam la 28 de ani, când împreună cu Iosif „s-au dus de sărbătoarea Paştilor la Ierusalim” (Luca 2, 41); şi sfârşindu-se zilele prăznuirii, pe când se întorceau ei, Iisus a rămas – încă trei zile – vorbindu-le celor din Templu. Şi când Maria şi Iosif au constatat că Iisus nu i-a urmat în drumul lor spre casă, s-au întors îngrijoraţi la Ierusalim şi găsindu-L, I-au reproşat zicându-I: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa?”. Şi El a zis către ei: „De ce mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu Mi se cade să fiu? Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte: Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu Mi se cade să fiu?” (Luca 2, 48-49, 51).

După acest moment, urmează 18 ani de tăcere atât în viaţa Maicii Domnului, cât şi în viaţa lui Iisus. Este o perioadă în care Iisus nu a frecventat şcolile rabinilor, ci a rămas în Nazaret, lucrând în atelierul lui Iosif. Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful istoriseşte că în timpul lui încă se mai păstra o căruţă lucrată de Mântuitorul. Informaţia se găseşte în revista „Studii Teologice”, nr. 5-6/1957, p. 333.

Sfinţii Evanghelişti înnoadă firul biografic pentru Maica Domnului la Nunta din Cana, când Maria, care avea în jur de 46 de ani, stăruie pentru „începutul minunilor şi arătarea slavei Lui”; pentru Mântuitorul, firul este înnodat la Botez, la întreita ispitire şi apoi la Nunta din Cana (Ioan 2, 1-11).

Ulterior, pe Maica Domnului o întâlnim în grupul mironosiţelor care-L urmau pe Iisus şi pe ucenicii Lui, prin cetăţi şi sate, ascultând cuvântul Lui despre cum se poate intra în Împărăţia Cerurilor (Luca 8, 1-3). Se spune că, în Capernaum, pe când Iisus vorbea celor din casă, fiii şi fiicele lui Iosif, numiţi generic „fraţii şi surorile lui Iisus” (Marcu 3, 31-32), dar care „nu credeau în dumnezeirea lui Iisus” (Ioan 7, 5), I-au trimis vorbă că Îl aşteaptă afară împreună cu mama Lui. Expresia „fraţii Domnului” are, în contextul societăţii iudaice, un sens mai larg, incluzând, dincolo de rudenia de sânge, şi înrudirea mai îndepărtată (veri – Leviticul 10, 4; unchi – Facerea 28, 2; nepoţi – Facerea 14, 14). Atunci Iisus, privind pe cei din jur şi cunoscând cum gândesc aşa-zişii fraţi ai Lui, care de fapt erau un fel de veri primari, a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei; că tot cel care va face voia lui Dumnezeu, acela este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea” (Marcu 3, 33-35). Deci, celor care nu fac voia lui Dumnezeu doar simplul fapt că sunt ruda de sânge a cuiva cu viaţă sfântă nu le ajută.

Nu putem fi fraţi cu Hristos, în Duhul Sfânt, fără să avem o viaţă sporită în virtute, împlinirea poruncilor fiind de preferat înrudirii trupeşti.

Că afirmaţia îi viza pe fiii şi fiicele lui Iosif, şi nicidecum pe Maica Domnului, reiese şi din faptul că Iisus a aprobat pe acea femeie din mulţime care, voind să-L laude pentru cuvântul rostit, dar şi să-i ruşineze pe cei care nu-L ascultau şi nu credeau în dumnezeirea Lui, I-a strigat: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt!” (Luca 11, 27). La auzul acestor cuvinte, Mântuitorul nu numai că nu a negat adevărul celor spuse, ci l-a întărit prin afirmaţia: „Aşa este…” (Luca 11, 28).

Legat de Sfintele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, trebuie să spunem că printre fiicele Ierusalimului care l-au însoţit pe Iisus pe drumul Crucii (Luca 23, 28) o întâlnim şi pe Maica Domnului. Evanghelistul Matei o numeşte „mama lui Iacov (cel mic) şi a lui Iosif” (Matei 27, 56), doi dintre fiii lui Iosif şi ai Salomeei. Pe Golgota – spune Sfânta Scriptură – „stăteau lângă crucea lui Iisus mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena” (Ioan 19, 25). Atunci Iisus – văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care-l iubea stând alături de ea –, a încredinţat pe mama Sa lui Ioan, zicând: „Femeie, iată fiul tău!”. Apoi a zis ucenicului: „Iată mama ta!”. Şi din acel ceas, „ucenicul a luat-o la sine” (Ioan 19, 26-27). Interesant este că, pe Golgota, Hristos o încredinţează pe Maica Sa Sfântului Apostol Ioan. Întrebarea care se pune este: ce rost ar mai fi avut să o lase în grija unui străin, dacă ea ar fi avut şi alţi copii? Mai ales că aşa-zişii „fraţi” ai lui Iisus despre care se face vorbire sunt mai mari decât El (Ioan 7, 3); or, Iisus este numit „întâiul născut”. Mai mult, Fecioara Maria este numită doar „mama lui Iisus”, iar „fraţii Domnului” nu poartă niciodată apelativul de „fiii Mariei”.

Tradiţia patristică susţine că, în dimineaţa Învierii, Maica Domnului a fost prima care L-a întâlnit pe Hristos înviat, nicidecum Maria Magdalena, care, atunci când a văzut piatra răsturnată de pe mormânt şi pe înger, s-a spăimântat şi a alergat să îi anunţe pe Simon Petru şi pe Ioan (Ioan 20, 2).

Maica Domnului a fost prezentă, împreună cu Sfinţii Apostoli, la Înălţarea la cer şi, respectiv, la Cincizecime, fiind alături de cei care erau „împreună, în acelaşi loc, la frângerea pâinii” (Fapte 2, 1). După Înălţarea Domnului la cer, Maica Sa a rămas încă 11 ani sufletul comunităţilor creştine din Ierusalim, Efes şi Antiohia, după care s-a întors la Ierusalim, unde s-a săvârşit cu pace, fiind înmormântată, după toată rânduiala iudaică, în Grădina Ghetsimani, de unde a fost ridicată cu trupul la cer de Fiul său, ca împreună cu El să împărăţească în veci.

Nu se putea ca Maica Vieţii să fie sortită putreziciunii. Taina acestei ridicări la cer a Maicii Domnului a fost descifrată de Apostolul Toma care, prin pronia divină, a cerut să fie deschis mormântul. Şi intrând într-însul, a aflat doar sicriul cu acoperământul ei, odor sfânt, care a fost dus ulterior în Biserica Vlaherne din Constantinopol. Această mărturie a fost, de altfel, principalul argument al învierii şi mutării cu trupul la cer a Maicii Domnului, după cum va mărturisi Sfântul Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului, la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), sinod în care s-au finalizat dezbaterile privind doctrina marială: maternitatea şi pururea fecioria Maicii Domnului înainte, în timpul şi după naşterea lui Iisus.

Însă atât sfârşitul pământesc al Maicii Domnului, cât şi pururea-fecioria ei rămân o taină a lui Dumnezeu încă nerevelată minţii omeneşti în toată complexitatea ei. Şi fiind o taină, aş spune împreună cu poetul: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ Şi nu ucid cu mintea-mi tainele ce se ascund/ În flori, în ochi, pe buze ori morminte”.

Aşadar, nu ne rămâne decât să împlinim Testamentul Maicii Domnului, sintetizat în cuvintele: „Faceţi ceea ce vă va spune”, rostite cu prilejul nunţii din Cana Galileii – un memento peste veacuri.

Ne gândim la  statutul şi lucrarea Maicii Domnului în Biserica Primară, precum şi relaţia ei cu ucenicii Domnului, atât bărbaţi, cât şi femei, la locurile pe unde a călătorit, propovăduind Sfânta Evanghelie. Ne amintin cum unii iudei au încercat să o defaime prin clevetiri mincinoase şi chiar au încercat să o ucidă. Apoi maditam şi la ultimele zile ale vieţii ei pământeşti, slăvitului ei sfârşit şi ridicarea cu trupul la cer.

Nu putem să nu ne gândin la  Născătoarea de Dumnezeu fara să o asemaman cu Biserică și să analizăm rolul Maicii Domnului ca mijlocitoare înaintea Fiului ei, în contextul Sfintei Tradiţii Ortodoxe. Este important ca noi creştinii ortodocşi să cunoaştem şi să cercetăm Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care, după Fiul ei, Iisus Hristos, a avut o înrâurire atât de profundă asupra tuturor celor cereşti şi pământeşt

Maica Domnului este „slava fecioarelor, bucuria mamelor, întărirea  credincioşilor, diadema Bisericii, pildă adevăratei credinţe, tronul evlaviei, sălaş al Sfintei Treimi.”  Mai este considerată şi: „cămară de nuntă  în care cuvântul a nuntit, întrupându-Se, rugul nears al firii, care nu a ars în focul dumnezeiesc al Naşterii, roabă şi Maică, Fecioară şi cer, singura punte între Dumnezeu şi om, cutremurătoare ţesere a providenţei, prin care a fost ţesut veşmântul unirii netâlcuite.”

Maica Domnului este discreta si in minunile ei. Minunea nu inseamna spectacol sau, asa cum o anumita societate recent infiintata in Romania, Societatea ateilor sub sloganul acesta „noi suntem atei, eu sunt ateu”. Au incercat sa ia atitudine vis-avis de toate pelerinajele care se fac, si le citesc intr-o cheie de spectacol. Nu! Noi nu facem spectacol, nici macar spectacolul credintei. Noi venim si ne traim discret viata in Hristos. Asta facem noi aici, cand venim la manastire, cand ne ducem la biserica, vrem sa ne schimbam viata si sa luam ceva din harul Maicii Domnului. Si va spuneam ca Maica Domnului este discreta si in minuni.

Maica Domnului intervine si ne ajuta daca si noi suntem curati, suntem discreti, suntem smeriti si nu cautam celebritatea si sa fim in prim-planul vietii publice. Asa lucreaza Maica Domnului: discret, suav si in deplina smerenie.

Sa ne ajute Maica Domnului sa urmam viata ei, sa fim si noi ca si ea, si daca ne paste ispita asta de a fi intotdeauna interesanti, de a fi in prim-planul vietii publice sa ne gandim atunci cand alergam dupa celebritate vom da sigur peste anonimat, sigur-sigur, si sunt atatea exemple. Si daca vrei sa fii “celebru” duhovniceste, sa ajungi un sfant, atunci trebuie sa fii smerit si sa cauti anonimatul cel duhovnicesc. Smerenia a fost pricină de slavă şi de cinste Preacuratei Fecioare Maria mai mult decât toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, după mărturia Sfântului Duh, Domnul a căutat spre smerenia roabei Sale şi a ridicat-o la atâta slavă şi cinste, spre a fi laudată în cer de toate oştile cereşti, şi pe pământ fericită de toate neamurile. la Preacurata Fecioara Maria, toate darurile cele înalte şi duhovniceşti cu care a fost împodobită de Dumnezeu s-au rezemat şi au avut drept temelie veşnică, smerita ei cugetare, socotindu-se pe sine o simplă roabă, a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Amin (postat pe fb de ioan monahul)

Despre ioanelixir

scriu despre societate, religie, economist
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s