La odovavia praznicului Nasterii Maicii Domnului

Traim luminos zilele de bu­curie de dupa praznuirea Nasterii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Daca, dupa cuvantul Mantuitorului Hristos, femeia, dupa ce a nascut copilul, nu-si mai aduce aminte de durere, pentru bucuria ca s-a nascut om in lume (Ioan 16,21) si daca, prin urmare, nasterea fiecarui om trebuie sa fie insotita de bucuria mai mare sau mai mica a parintilor lui, cat de mare a trebuit sa fie bucuria parintilor Preasfintei Fecioare Maria, cand aceasta Prunca aleasa de Dumnezeu le-a fost daruita in urma rugaciunilor lor indelungi si a suspinelor cu lacrimi – daruita la acea vreme, in care ei din pricina batranetilor lor inaintate nu mai nadajduiau deloc sa aiba un copil si pentru nerodirea lor primeau cele mai grele umiliri si ponegriri din partea oamenilor? Ziua preacinstitei Nasteri a Fecioarei Nascatoare de Dumnezeu trebuie sa fie zi de sarbatoare universala, de bucurie generala, asa cum canta si Sfanta Biserica astazi: Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, bucurie a vestit la toata lumea.

Nasterea este aducatoare de bucurie pentru acei oameni, carora si pentru care se naste un prunc. Daca el se naste numai pentru o familie, bucuria este numai pentru acea familie, dar daca se naste pentru un popor si un stat intreg, atunci bucuria cuprinde un popor in­treg, un stat intreg. Iar Preasfanta Fecioara s-a nascut nu numai pentru parintii si rudele sale, si nu numai pentru un anumit popor, ci pentru toti oamenii, pentru toata lumea: „Iata, vei zamisli – i-a binevestit ingerul maicii ei, Ana – si vei naste pe Preabinecuvantata, intru care se va binecuvanta tot genunchiul pamantesc, caci de nasterea ei se va bucura toata lumea si prin ea se va da mantuire lumii intregi”.

Nu avem alt ajutor, nu avem alta nadejde, decat numai pe tine, Stapana! Tu ne ajuta noua, ca intru tine nadajduim si intru tine ne laudam, caci robii tai suntem, sa nu ne ru­sinam – cu aceste cuvinte de rugaciune alearga tot­deauna Biserica la cea care prin harul lui Dumnezeu a devenit Ocrotitoarea intregii lumi si a fiecarui suflet crestin in parte.

Si ce bucurie aduc in inima noastra aceste cuvinte binecuvantate! Mai ales atunci cand su­fletul nostru este ingreunat de povara pacatelor sau a necazurilor, sau este slabit de intristare sau dezna­dejde, inima crestina gaseste in aceste cuvinte imbarbatare, mangaiere si impacare. Cata bucurie aduc ele atunci sufletului nostru!

In clipele triste, grele pentru suflet, cand sufletul cade sub greutatea vreunei ispite pacatoase, el are nevoie mai ales de mila si de nadejdea luminoasa intr-un ajutor, si toti simtim aceasta. Chiar daca Domnul prin firea Sa este indelung-rabdator si mult-milostiv si nu pana in sfarsit se va iuti (cf. Psalmii 102,8-9), exista, to­tusi, din partea noastra atatea fapte nesabuite, prin care noi ingradim intrarea harului dumnezeiesc si atragem asupra noastra dreapta manie a lui Dumnezeu. De exemplu – cand nu iertam din toata inima greselile aproapelui, precum se vede din pilda despre datornicul nerecunoscator, caci Mantuitorul spune drept: Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta – fiecare fratelui sau – din inimile voastre (Matei 18,35); sau – cand inima noastra se inalta de mandrie, caci, dupa cuvantul Apostolului: Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har (1 Petru 5, 5); atunci harul lui Dumnezeu pleaca de la noi si vine peste noi mania lui Dumnezeu.

Si tocmai atunci, in clipa parasirii, cand ne apasa mania Domnului, sufletul are cel mai mult nevoie de mila Creatorului sau. Dar cum putem apleca spre mila mania Domnului, cand nici indraznire nu mai avem inaintea Lui, cand si sfintii, parca, ne osandesc si nu mijlocesc pentru noi, iar datoria pacatelor este fara margini si o viata intreaga nu ne ajunge ca sa o platim? Ce sa facem atunci si la cine sa alergam si de la cine sa asteptam mantuirea? De la aceea care a devenit Maica noastra dupa har. Ea este Nadejdea celor deznadaj­duiti, mantuirea pacatosilor, Maica crestinilor, Preacurata Fecioara Maria, Neprihanita noastra Stapana. De aceea, chiar daca vreun pacatos ajunge intr-o aseme­nea stare nefericita, care are de o parte mania lui Dumnezeu, iar de cealalta nu are niciun ajutor in sen­sul mijlocirii sfintilor, nici atunci nu este parasit de Acoperamantul si ocrotirea Preasfintei Fecioare.

 Chiar daca stiti aceasta, totusi nu este de prisos sa va mai amintesc o data spre a va intari mai mult increderea in mijlocirea Maicii Domnului.

Prin ce i-a bucurat atat de mult pe pamantenii cei din veac mahniti si intristati, Mieluseaua cea blanda a lui Dumnezeu – Neintinata Fecioara Maria? Ca din tine – raspunde la aceasta intrebare cantarea bisericeasca – a rasarit Soarele Dreptatii, Hristos Dumnezeul nostru. Si, dezlegand blestemul, a dat binecuvantare; si, stri­cand moartea, ne-a daruit noua viata vesnica. Iata pricina bucuriei pentru toata lumea in Nasterea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu! Izvorul adevaratei bucurii pentru toate fiintele rationale este Unul Domnul Dumnezeu – de aceea si primii oameni au fost fericiti atat timp cat s-au aflat in legatura apropiata cu Domnul, Fiinta cea Atotmultumita si Atotfericita. Dar, indata ce aceasta legatura s-a rupt prin caderea in pacat a protoparintilor nostri, pamantul, cel creat pentru desfatarea omului, a devenit temnita intunecata pentru el, valea plangerii si a tanguirii, unde, dupa cum ne in­credinteaza Sfantul Apostol Pavel, toata faptura im­preuna suspina si impreuna are dureri pana acum (Romani 8, 22).

Ca sa puna sfarsit acestor suspine si dureri si sa-i intoarca pamantului bucuria cea pierduta, trebuia sa se apropie iarasi de om Izvorul bucuriei, sa straluceasca iarasi pe pamant Soarele Dreptatii. De aceea, pentru iz­bavirea din necazuri si nenorociri a omului cazut, prin Sfatul cel mai dinainte de veci al Preasfintei Treimi s-a hotarat ca Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul-Nascut sa Se arate in trup omenesc; apoi, in timp, a fost vestit si nu o data repetat faptul ca Fiul lui Dumnezeu va lua trup omenesc prin nasterea din Fecioara. Iata de ce, dupa cinci mii de ani de la caderea protoparintilor nostri, dreptilor Ioachim si Ana li se naste in chip minunat unica fiica, Maria, care, fiind nascuta prin lucrarea de­osebita a harului dumnezeiesc, crescuta inca din prun­cie in sfanta biserica si dedicata intru totul Domnului, devine atat de curata si sfanta, incat este pregatita sa-L primeasca in pantecele ei pe Dumnezeu, Cel Preacurat si Atotsfant. Ea se invredniceste cea dintai dintre toti oamenii sa auda de la Vestitorul Ceresc cuvantul: Bucura-te!, caci din ea trebuie sa rasara Izvorul bucuriei – Soarele Dreptatii, Hristos Dumnezeul nostru.

Am spus ca Domnul Se manie pentru faradelegile noastre, dar, ca sa fie mai clar ce inseamna expresia „Se manie”, ca sa intelegem cat de cumplita este mania lui Dumnezeu, starnita de pacatul omenesc, vom aminti acele exemple din Sfanta Scriptura, in care Dumnezeu S-a aratat ca Dumnezeul al razbunarii.Mai intai a gresit Luceafarul cel purtator de lu­mina, si Domnul, maniindu-Se, l-a doborat din cer, ca pe un fulger, a deschis adancul focului nestins si al intunericului celui dinafara, si l-a inchis acolo pe veci im­preuna cu ceilalti ingeri cazuti. Apoi a gresit Adam, si Domnul, maniindu-Se, l-a izgonit din Rai si l-a osandit sa lucreze pamantul, plin de spini si palamida, si cu sudoarea fetii sa-si ude pai­nea in toata viata sa. Apoi au gresit oamenii din vremea lui Noe, si Domnul, maniindu-Se, a trimis peste ei potop de apa, ploaie timp de patruzeci de zile, si i-a inecat. Au gresit locuitorii Sodomei si ai Gomorei si ai altor cetati, si Domnul, maniindu-Se, a plouat peste ei foc din ceruri, si i-a parjolit. Au gresit evreii, si Domnul, maniindu-Se, i-a lasat sa cada, biruiti, pradati si inro­biti, in mainile vrajmasilor – fie ale caldeilor, fie ale asirienilor; si chiar si astazi sunt ponegriti de oameni. A gresit proorocul si psalmistul David, si, desi era prietenul lui Dumnezeu, totusi, Domnul, maniindu-Se, nu l-a iertat fara ca mai intai sa-i dea cea mai grea pedeapsa – moartea fiilor si ciuma, care i-a nimicit aproape tot regatul. Si multe alte exemple ale dreptei manii a lui Dumnezeu vedem in acele timpuri stra­vechi.

Gresim si noi, crestinii, si Domnul Se manie si ne pedepseste si pe noi precum i-a pedepsit pe cei din ve­chime. Bolile, moartea prematura, foametea, razboaiele – toate aceste sunt bicele lui Dumnezeu, cu care El ne pedepseste din afara, sunt pedepse vazute. Dar ne lo­vesc si pedepse launtrice, care ating sufletul nostru, cand Domnul Se departeaza si ia de la noi harul Sau dumnezeiesc, din care pricina au loc intunecarea ratiu­nii, slabirea vointei fata de tot binele, nestiinta si nepa­sarea fata de adevarurile credintei si, in general, de tot ce este sfant, staruinta in rau si, in sfarsit, lipsa pocain­tei. Si acestea sunt semnele maniei lui Dumnezeu – or­birea ochilor inimii, staruinta in rau si nedreptatea.

Sfintii Parinti spun ca pacatul este cel mai mare rau si ca Dumnezeu, Care este Bunatatea suprema, nimic nu uraste mai mult decat pacatul, si Dreapta Lui Judecata nimic nu pedepseste mai tare decat pacatul, aceasta incalcare nerusinata a poruncilor dumneze­iesti. De aici vedem cat de mare trebuie sa fie mania lui Dumnezeu asupra omului care petrece in pacat. Ea este atat de mare, incat chiar si dreptul Iov se teme de ea mai mult decat de chinurile cele de dedesubt. O, de m-ai ascunde in imparatia mortilor, ca sa ma tii acolo pana cand va trece mania Ta, si de mi-ai soroci o vreme, cand iarasi sa-ti aduci aminte de mine! (Iov 14,13) – glasuieste el. Si Sfantul Ioan Gura de Aur se teme de mania Domnului mai mult decat de intunericul pedepselor:  „Nu este atat de cumplit sa-ti inchipui nici chiar o mie de gheene – spune acest Sfant – pe cat de cumplit este a vedea fata lui Dumnezeu, intorcandu-se de la noi si ochiul Lui cel bland, nesuferind a cauta spre noi”.

Cand Dumnezeu Se manie tare pe pacatos, poate cineva sa mijloceasca inaintea Lui, sa-I potoleasca mania si sa o intoarca la blandete si la mila? In pustiu evreii au savarsit cea mai mare farade­lege, pe care o poate savarsi omul inaintea lui Dumnezeu: au cazut in idolatrie, si-au facut un vitel de aur si s-au inchinat lui ca lui Dumnezeu, si s-au lepadat de adeva­ratul Dumnezeu, Cel ce ii izbavise din robia egipteana. Domnul Se manie tare si voieste sa-i piarda, sa-i stearga de pe fata pamantului, dar Moise mijloceste pentru ei si cere: Sa nu se aprinda, Doamne, mania Ta asupra po­porului Tau, pe care l-ai scos din tara Egiptului cu putere mare si cu bratul Tau cel inalt… Întoarce-Ţi iutimea maniei Tale, milostiveste-Te si nu cauta la rau­tatea poporului Tau. Adu-ti aminte de Avraam, de Isaac si de Iacov, robii Tai, carora Te-ai jurat Tu pe Tine Insuti, zicand: Voi inmulti foarte tare neamul vos­tru, ca stelele cerului; si tot pamantul acesta, de care v-am vorbit, il voi da urmasilor vostri si-l vor stapani in veci!”. Atunci a abatut Domnul pieirea ce zisese s-o aduca asupra poporului Sau (Iesirea 32,11-14).

Vedeti? Rugaciunea lui Moise L-a induplecat pe Dumnezeu si Domnul a abatut pedeapsa Sa.

Insa Moise nu era inaintea lui Dumnezeu decat un simplu rob, asa cum nici Avraam, Isaac si Iacov nu au fost decat niste robi. Dar Preasfanta Fecioara Maria cine este inaintea lui Dumnezeu? Este Maica cea iubita, aleasa dintre toate fapturile. Sfantul Ioan Damaschin spune ca exista o deosebire fara margini intre robii lui Dumnezeu si Maica lui Dumnezeu; si, daca mijlocirea robului Moise a intors iutimea maniei lui Dumnezeu si nu a lasat-o sa-i piarda pe evreii cei inchinatori la idoli, mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria cu atat mai mult va intoarce aceasta manie dumnezeiasca si nu o va lasa sa cada peste crestinii cei pacatosi. Dumnezeu, fiind rugat de toti sfintii, uneori ii asculta, dar alteori nici nu ia aminte la ruga­ciunea lor; El este Domnul, iar ei sunt robi; ei cer mila, iar a o da sau nu – sta in voia Lui cea libera. Aduceti-va aminte: apostolul Pavel s-a rugat lui Dumnezeu de trei ori si nu a fost auzit, dar, cand se roaga Preasfanta Fecioara, Domnul totdeauna o aude, caci El este Fiul ei, iar ea este Maica Lui, iar daca Fiul implineste ce­rerile Maicii, aceasta nu este mila, ci datorie fireasca. Cand Batseba, mama regelui Solomon, a intrat in pa­latul regal, regele, precum spune dumnezeiasca Scriptura, s-a ridicat de pe tronul sau, s-a inchinat ei, a adus un alt tron, si ea s-a asezat la dreapta lui. Iar, cand ea a spus ca are sa-i ceara o mila, el i-a raspuns: Cere, mama mea! (3 Regi 2, 20) Regele Solomon stia ca, desi era rege, trebuia totusi sa o cinsteasca pe mama sa, ca regina.

Preasfanta Fecioara, dupa mutarea ei de la pa­mant la cer, a intrat in camara dumnezeiasca a slavei cu mare cinste, fiind pusa mai presus de toate cinurile Ingerilor si ale Arhanghelilor si de toti sfintii. Ea a fost asezata la dreapta tronului lui Dumnezeu, precum vestise dinainte Duhul Sfant: Statut-a imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea in­frumusetata (Psalmii 44, 11). Si Domnul implineste ce­rerile ei, zicand: „Cere, Maica Mea, cere ceea ce voiesti si Eu voi implini dorinta ta si sa stie lumea Cine este Fiul tau si cine este Maica Mea si sa te slaveasca astfel toate neamurile. Cere tamaduire pentru cel bolnav, cere ajutor pentru cel sarman si necajit, cere ca vreun loc sau vreun oras, in care cu evlavie este cinstit nu­mele tau, sa fie pazite de foamete, de molima, de raz­boi; cere si Eu voi implini rugamintea ta. Fie ca slava Mea sa se gaseasca in proslavirea Maicii Mele”.

Inaintasii nostri aveau credinta tare si adanca in mijlocirea cereasca a Maicii Domnului si deseori alergau la ea in nevoile, necazurile si mahnirile lor cu ru­gaciune fierbinte si osardnica. Iar Maica Domnului nu lasa credinta lor desarta, ci le dadea ajutor grabnic atat dreptslavitorului popor rus, in general, cat si fiecarui credincios – dupa credinta lui.

De aceea, de la mic la mare sa o cinstiti pe Preacurata Fecioara Maria, sa aveti evlavie inaintea numelui Împaratesei Ceresti si in toate nevoile voastre, trupesti si sufletesti, sa o chemati pe ea, Ocrotitoarea vietii noastre.

Niciunul dintre animalele aflate in arca lui Noe nu a pierit; tot la fel nu va pieri niciunul dintre crestinii ce vor alerga sub ocrotirea Sfintei Fecioare, care este Chivotul sfintirii. Chiar si de te va ameninta toata mania lui Dumnezeu, daca ea va mijloci pentru tine, o va apleca spre mila si blandete, caci mult poate rugaciu­nea Maicii spre imblanzirea Stapanului.

De aceea glasuieste Sfanta noastra Biserica: Nimeni dintre cei ce alearga la Tine nu iese rusinat, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara; ci cerand dar bun, primeste daruirea catre cererea cea de folos. Sa o cinstim, asadar, dragii mei, dupa Domnul, cel mai mult pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Numele Domnului nostru Iisus Hristos si numele Preacuratei Lui Maici sa fie scrise in inimile noastre si niciodata sa nu plece de pe buzele noastre. Numele Mantuitorului si numele Preabinecuvantatei noastre Stapane sa fie inceputul si sfarsitul rugaciunilor noas­tre de dimineata si de seara. Cu aceste nume sa intram in biserica si sa iesim din ea, sa incepem si sa sfarsim orice lucru ca sa ne invrednicim in ceasul suflarii celei din urma sa-L avem de o parte pe Domnul Iisus Hristos, iar de cealalta – pe Preacurata Fecioara Maria, si sa fim totodata proslaviti in Imparatia Cerurilor.

Asadar, ziua Nasterii Preasfintei Fecioare Maria trebuie sa fie imbucuratoare pentru toata lumea, fiindca pentru toata lumea s-a si nascut aceasta Fecioara, ca sa devina Maica Imparatului Cerului si al Pamantului, Maica Datatorului bucuriei celei fara de sfarsit pentru tot neamul omenesc.

Insa Preasfanta Fecioara Maria devine totodata si Maica tuturor celor pe care Fiul ei nu Se rusineaza sa-i numeasca fratii Sai (cf. Evrei 2, 11). Nascandu-L pe Domnul Iisus Hristos, pe Unicul Mijlocitor dintre Dumnezeu si oameni, ea insasi devine cea dintai Mij­locitoare pentru ei inaintea Acestui Mijlocitor. Chiar daca prin Crucea lui Hristos ne sunt castigate si daruite toate puterile dumnezeiesti si mijloacele spre a ajunge la Izvorul adevaratei bucurii si a ne uni pe veci cu El, totusi, noi, pacatosii, suntem atat de slabi si neputinciosi incat de unii singuri nu putem intotdeauna sa ne folo­sim de aceste puteri si mijloace, daruite noua, si, avand un Mijlocitor inaintea lui Dumnezeu, avem nevoie to­todata si de alti indrumatori si mijlocitori pentru man­tuirea noastra. Asemenea indrumatori si mijlocitori pentru noi sunt ingerii si toti sfintii cei placuti lui Dumnezeu, insa cea mai puternica Indrumatoare a noas­tra in lucrarea mantuirii, cea dintai Aparatoare a noastra inaintea Domnului este Preasfanta Fecioara Maria.

Fiind mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii si avand indraznire de Maica inaintea Fiului ei si Dumnezeu, ea este, desigur, mai puternica decat toti sfintii cei placuti lui Dumnezeu si ingerii, si poate mijloci mai mult decat ei inaintea Celui Preainalt pentru neamul omenesc. Caci toti sfintii din cer, fata de noi, cei ce pribegim pe pamant, sunt ca niste stele neapuse, neacoperite de nori, iar Preasfanta Fecioara Maria este ca luna plina, care ne lumineaza in noaptea pacatului, pentru ca noi, asemenea israelitilor, sa nu ratacim drumul catre Tara Fagaduintei in pustiul pieirii vesnice. Precum luna, luand de la soare mai multa lumina decat stelele, lu­mineaza pamantul cu mai multa lumina decat ele, asa si Maica Domnului, primind de la Soarele Dreptatii dumnezeiasca lumina mult mai mult decat toti sfintii, revarsa din sine mult mai multe rauri de lumina binecuvantata asupra Bisericii, prin puternica ei ocrotire trimitandu-i mangaiere si ajutor in toate necazurile si nenorocirile si izgonind de la ea intunericul necredin­tei, ce impresoara popoarele care se intraineaza de lu­mina adevarului.

Sa ne umplem, asadar, de bucurie duhovniceasca pentru preaslavita Nastere a Maicii Domnului, de bucuria care sa fie vrednica de ea si totodata bineplacuta ei – Pricinuitoarei bucuriei noastre. Iar o asemenea bu­curie poate fi numai bucuria intru Domnul, cu care ii placea sa se insufleteasca insasi Preasfanta Fecioara. De aceea sa ne bucuram, desfatandu-ne cu psalmi si cantari duhovnicesti, cu cugetarea la legea Domnului, zidindu-ne prin discutii mantuitoare de suflet si prin savarsirea faptelor de milostenie.Amin (poatat pe fb de ioan monahul)