Iosif, făcând parte din familia lui David, a cărui obârşie se trăgea din Betleem, a fost nevoit să se ducă în acest oraş ca să-şi dea numele. Se pare că şi Maria, în calitatea ei de moştenitoare, care reprezenta o seminţie ce se încheia prin ea, era de asemenea obligată la acest act. Dar, cu siguranţă, nu acesta a fost motivul pentru care a pornit spre Betleem şi ea. Cum ar fi putut Iosif să o lase pe sfânta lui logodnică în starea în care se găsea singură la Nazaret? Este vorba, mai degrabă, despre un instinct plin de mister care îl conduce pe Iosif şi pe Maria să pornească spre Betleem, pentru împlinirea planurilor dumnezeieşti, prorocite de mai înainte.
Maria şi Iosif mergeau spre îndepărtatul Betleem. Călătoreau de multe ore, Maria călare pe un măgăruş, iar Iosif pe jos, ducând animalul de căpăstru. Maria încerca să-şi găsească o poziţie mai comodă şi a simţit încă o dată copilul mişcându-i-se în pântece, era foarte obositor pentru ea. Iosif era îngrijorat.
Avea Maria să-l susţină pe Iosif în decizia lui de a se supune poruncii cezarului? Să ne gândim cât de dificilă ar fi fost o asemenea călătorie pentru ea. După cât se pare, era pe la începutul lunii octombrie, când sezonul secetos era pe sfârşite şi puteau cădea ploi uşoare. În plus, Biblia spune că Iosif „a urcat . . . din Galileea“, exprimare cât se poate de potrivită, întrucât Betleemul era situat la o altitudine de peste 760 de metri. Astfel, această călătorie de câteva zile se încheia cu un urcuş istovitor. De asemenea, drumul avea să dureze probabil mai mult decât în mod obişnuit. Fiind însărcinată, Maria trebuia să facă mai multe popasuri pentru a se odihni. Orice tânără în starea ei şi-ar fi dorit să fie cât mai aproape de casă, unde familia şi prietenii ar fi fost gata s-o ajute când începeau durerile naşterii. Fără îndoială că Maria avea nevoie de mult curaj ca să pornească la drum.
Cu toate acestea, Luca scrie că Iosif s-a dus „să se înregistreze cu Maria“. El mai precizează că Maria „îi fusese deja dată în căsătorie.
Acest lucru trebuie să fi influenţat mult deciziile Mariei. Ea îl considera pe Iosif capul ei. De aceea, şi-a privit cu seriozitate rolul stabilit de Dumnezeu, acela de ajutor, susţinând deciziile soţului. Astfel, Maria a fost supusă, chiar dacă această călătorie putea fi pentru ea o încercare a credinţei.
Ce ar mai fi putut s-o motiveze pe Maria să se supună? Cunoştea ea profeţia potrivit căreia Mesia urma să se nască în Betleem? Biblia nu specifică acest lucru, însă nu este exclus, întrucât profeţia le era bine cunoscută conducătorilor religioşi şi chiar oamenilor în general. Iar Maria cunoştea temeinic Scripturile . Dar, indiferent că decizia ei de a face această călătorie a avut la bază dorinţa de a da ascultare soţului ei, de a se supune poruncii cezarului sau de a împlini profeţia lui Iehova — ori o combinaţie a acestor factori —, Maria rămâne un exemplu remarcabil. Iehova preţuieşte mult umilinţa şi supunerea. În zilele noastre, când supunerea este una dintre calităţile cel mai puţin apreciate, Maria este un exemplu pentru cei ce au credinţă, atât bărbaţi, cât şi femei.
Ce poţi găsi pe drumul care duce la Betleem? Au călătorit pe el şi magii (venind din Răsărit), au călătorit şi păstorii şi chiar Iosif cu Maria (venind din Galileia), pentru că nu există poziţie geografică pe Terra din care să nu poţi ajunge la Betleem.
Se află multe obstacole (piedici).) Pentru magii care au venit “din Rasarit ” (de la aprox. 3500 km) nu au constituit obstacole nici distanţa, nici vremea, ci obstacolul a aparut din locul din care te-ai fi aşteptat cel mai puţin să apară şi anume: Ierusalim. Cum? Din Ierusalim, cetatea lui Dumnezeu să apară piedica? Da. Pentru că piedicile pe acest drum apar de unde nu te aştepţi să apară.
Unde S-a nascut, zicand:Un Crai mare de curand? Iar Irod imparat. Auzind s-a tulburat.
Prezenţa lui Irod a costituit o piedica pe drumul magilor de la Răsărit la Betleem.Dar Dumnezeu prin providenţa Sa, a îndepărtat această piedică, şi magii au ajuns la Betleem călăuziţi de Cer (prin stea), nu de pământ (prin oamneni).
Se merge în grabă. In timp ce păstorii stăteau de strajă în jurul turmelor lor (afară din Betleem), din cer au venit nişte îngeri care au vestit naşterea Mântuitorului. Cum au aflat această minunată veste păstorii au plecat cu repeziciune spre Betleem. Nu i-a mai interesat ce se intâmplă cu oile (deşi aceasta era slujba lor), ei au plecat in graba la Betleem.
Și magii merg mai departe: ei sunt Cautatori. Magii nu s-au multumit sa fie doar observatori si sa priveasca indicatorii, sa-i admire, sa-i contemple si atat. Nu! Ei au mers mai departe! Nu au fost multumiti cu atat. Asa ca au portnit pe un drum al credintei spre Ierusalim stiind ca in aceasta zona avea sa se nasca Mesia. Pe drum probabil ca au avut indoieli, nu stim. Dar si-au continuat cu statornicie acest drum al gasirii lui Iisus. Din observatori s-au transformat in cautatori. Au avut curajul necesar, au avut tenacitatea necesară, au avut putere prin credința în misiunea încredințată de cer. Este nevoie de curaj, de credință, de marturisire, de ascultare sa-L cauti pe Iisus. Drumul este anevoios, plin de piedici dar duce catre destinatia corecta. Mesiia mântuitorul.
S-au dus in Ierusalim, un oraș al religiei, un oraș al lui David, un oraș al prorocilor care vestiseră pe Mesiia. Se asteptau ca intregul oras sa fie in cunostiinta de cauza si in pregatiri pentru primirea noului rege. Arhiereii, fariseii, carturarii să fie pregatiți. N-a fost, însă, asa. Au gasit un oras total neconectat cu Dumnezeu si cu indicatorii Sai. Mai mult, Israelul si Ierusalimul aveau deja un rege, pe Irod, care nu primit deloc bine vestea de la magi, cum ca, se nascuse adevarul rege al poporului lui Dumnezeu.
„Poporul lui Dumnezeu”, in loc sa fie calauza pentru magi in a-L gasi pe Mesia, au fost mai mult un obstacol. Conducatorii nu-l doreau, cum să vină Messia acum și să le ia locul, ce se va întâmpla cu ei, cu onorurile și averile lor? Chiar daca ar fi așa, poporul nu trebuie să afle iar noul rege omorât și scos din istorie. Noi ne vom preface că îl așteptăm, dar nu acum, ci cândva.
Asa zișii crestini (de 2000 de ani) vor fi intotdeauna piedici in cautarea celor sinceri care-l caută pe Dumnezeu. Daca esti cautator și nu observator, nu te poticni in cei ce se numesc crestini dar sunt doar cu numele, indiferent afirmarea lor afișată cu laudăroșenie și fațarnicie. Continua-ti drumul! Mergi la biserica, Domnul Iisus a fost omorat de cei ce se credeau singur neprihaniti.
Regele Irod s-a simtit amenintat. A cautat informatii despre Iisus impreuna cu fariseii, carturarii, arhiereii, proroocii, insa cu alte interese. Acesti cautatori n-au fost sinceri, erau orbiti de eul lor, de interesele meschine pe care le nutreau.
Elita oamenilor religioasi din Iudea, preotii, carturarii, fariseii, n-au putut, ori n-au vrut a percepe lucrarea lui Dumnezeu ce fusese promisa in Scripturi si care se desfasura sub ochii lor pentru ca au devenit necredinciosi fata de Dumnezeu, s-au socotit singuri intelepti si neprihaniti si n-au avut inima deschisa pentru adevar. Continuitatea și pozitia lor erau mai importante.
Tot orasul Ierusalim „s-a tulburat”, la venirea magilor la Irod. O reactie graitoare, pentru ca orasul nu era pregatit sa-L primeasca pe Iisus ca Rege. Acest lucru ar fi zdruncinat ordinea lucrurilor stabilite, ierarhiile politice si religioase si multe altele. In drumul lor catre Iisus, singurul lucru care a facut ca magii sa piarda din vedere steaua (calauzirea lui Dumnezeu) a fost Ierusalimul.
Apropiindu-se de Ierusalim nu s-au mai concentrat asupra stelei, au pierdut din inimi cerul, ci au fost atrasi de mirajul lumescului, al cladirilor impunatoare al palatului lui Irod, ei cautau un rege si au crezut ca aici, între conducatorii vremii, este locul potrivit pentru nasterea unui Rege. Dar aveau sa-si schimbe parerea. Lucrarea lui Dumnezeu nu a avut loc nicioadata in locurile care izbesc privirile, in sisteme cu oameni corupti si concepții daunatoare.
Puterea lucrarii lui Dumnezeu s-a desfasurat, si istoria sta marturie in acest sens, in afara zidurilor semete si a sistemelor religioase departate de credință și avide pe glorie. Fiindcă Gloria și Slava sunt ale lui Dumnezeu și au coborât pe pamânt prin Fiul Său.
Poate ai inceput drumul cautarii, dar ai indoieli cu privire la Dumnezeu, Iisus, Evanghelia și Biserica Sa ortodoxă. Poate cineva iti sopteste ca totul e doar un mit, o poveste. Ca să-l gasești pe Hristos Iisus ai nevoie de credinta, de sarguinta, de smerenie, de iubire! Pana nu primesti crucea și jugul lui Hristos in viata ta nu ai cum sa-ti dai seama daca totul este adevar sau minciuna. Cand Îl accepti ca Domn si Mantuitor al vietii tale iti va schimba viata! Și această viată în adevar și duh este dovada.
Domnul Iisus s-a nascut sa fie rege. El nu se poate naste altfel in viata ta, decat cu acest statut. Insa, ca Rege, El este o amenintare pentru eul noastru, de aceea, pentru a-L primi pe El trebuie sa renunti la tine. Probabil că au fost mulţi care l-au căut pe Iisus după ce Irod a dat porunca ca toţi pruncii de la doi ani în jos să fie omoraţi, dar nu l-au mai gasit la Betleem pentru ca el plecase. Suntem pe drumul spre Efrata, suntem pregatiți spiritual, duhovnicește să-l gasim pe Iisus. Nu ştium cât timp ne va mai aştepta pe noi Domnul Iisus la Betleem, s-ar putea să fie ultimul nostru drum spre Betleem, de aceea vă îndemn, mergeți în grabă, cu sufletul pregatit să-l închinați lui, care să fie aurul, tămâia și smirna noastră.
Aurul este simbolul milosteniei. Cei ce i aduc Pruncului Iisus aur sunt cei ce jertfesc o parte din agoniseala şi avutul lor pentru împodobirea sfintelor locaşuri şi pentru ajutorarea şi îndestularea celor săraci şi oropsiţi. Mântuitorul Hristos, care „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire s a pogorât din cer” şi S a născut într o peşteră sărăcăcioasă, se substituie în persoana celor lipsiţi şi necăjiţi şi, miluindu i pe aceştia, noi Îi arătăm că, de fapt, Îl iubim pe El, Cel ce s a identificat cu cei aflaţi în nevoi şi suferinţe şi Şi a dat viaţa pentru noi, iar la judecata viitoare ne va răsplăti chemându ne la Sine şi zicându ne: „Adevărat vă spun vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi aţi făcut” (Matei 25, 40).
Deci, prin porunca milosteniei, Dumnezeu ia în grijă săracii şi se îngrijeşte de dânşii. „Mâna săracului este vistieria lui Hristos, pentru că tot ceea ce ia de la noi săracul primeşte însuşi Hristos”1. De fapt, toţi Sfinţii Părinţi susţin că „milostenia izbăveşte sufletul din moarte şi acoperă mulţime de păcate”. Ea este cheia cu care descuiem uşile raiului. „Omule”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „de nu I dai astăzi nimic lui Hristos, dincolo El nu va avea trebuinţă de tine. Aici flămânzeşte El, aici însetează El, Iisus însetează de mântuirea ta. De aceea vine El ca un cerşetor, de aceea umblă gol. Prin aceasta, Dumnezeu vrea să ţi dăruiască împărăţia Sa. Nu L trece cu vederea!
Tămâia este simbolul jertfei şi al slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui. Cei ce aduc Pruncului Iisus tămâie sunt cei ce valorifică darurile sufleteşti în scopul obştesc, spre bunăstarea spirituală şi materială a întregii colectivităţi şi comunităţi creştine în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea. Din această categorie fac parte şi cei ce chivernisesc cu sârg talanţii cu care i a înzestrat Dumnezeu, în scop altruist, spre răspândirea binelui şi fericirii în lume şi nu în scop egoist, numai spre satisfacerea intereselor personale, aşa cum a procedat sluga vicleană şi leneşă care şi a îngropat talantul. Înmulţirea înţeleaptă a talanţilor înseamnă fructificarea chibzuită, utilă şi benefică a darurilor cu care ne a binecuvântat Dumnezeu şi acest fapt constituie temelia progresului moral, social şi cultural şi un izvor nesecat de fericire.
Aceasta este şi menirea noastră de oameni şi de creştini. Toţi, fiecare în parte, suntem datori să ne străduim, după puterile noastre, să smulgem neghina egoismului şi a răutăţii şi să cultivăm în loc binele, înmulţind dragostea, pacea şi fericirea pe pământ: cei cu funcţii de conducere să promoveze dreptatea şi să susţină cauza şi interesele poporului, profesorii să i îndrume pe tineri cu făclia ştiinţei şi a devotamentului pentru formarea noii generaţii, preoţii să facă o pastoraţie rodnică, să slujească cu râvnă şi să se impună în faţa credincioşilor cu pilda virtuţilor şi a moralităţii ireproşabile, iar părinţii să se preocupe, în mod insistent, de educaţia religios morală a odraslelor lor, crescându le în duhul evlaviei, al înfrânării, al curăţiei şi al fricii de Dumnezeu. Parfumul unei astfel de tămâi înmiresmează casele şi familiile creştine, răspândindu se odată cu cei crescuţi într însele şi în mediul social din jurul lor, aşa cum podoaba florilor înfrumuseţează grădinile.
Tămâia cea bineplăcută a slujirii şi binefacerii o transmite fiecare la locul său de muncă şi în condiţia sa de viaţă. În concluzie, toţi cei care se sârguiesc să facă din munca lor cinstită şi ziditoare un izvor de fericire şi binecuvântare izbutesc să aducă, prin fapta lor creştinească, o tămâie bine mirositoare lui Dumnezeu, căci „a lui făptură suntem zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele” (Efeseni 2, 10).
Smirna are o aromă mai puternică decât tămâia, însă la gust este mai amară. Ea închipuie necazurile, amărăciunile, lacrimile şi suferinţele noastre. Ea simbolizează poarta cea strâmtă a răbdării şi a încercărilor prin care trebuie să trecem cu toţii pentru a ajunge la limanul mântuirii, căci „cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24, 13) şi plată de mucenic va lua, căci răbdarea suferinţelor în loc de sânge se primeşte. Cel ce va răbda fără tânguire şi fără cârtire toate nedreptăţile, calomniile, ocările şi defăimările celor mândri, cu nădejdea neclintită că Dumnezeu îl va izbăvi şi cu convingerea că îndurarea suferinţelor şi a nevoilor devine pentru el izvor de curăţire şi mijloc de mântuire, oferă Domnului Hristos un dar mai preţios decât aurul şi mai mirositor decât tămâia, căci nimeni nu este scutit de suferinţă în lumea aceasta şi „toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (II Timotei 3,12), spune Sfântul Apostol Pavel.
Mergem acolo, la Betleem nu numai pentru că acolo se află Iosif , nici măcar numai pentru că e Sfânta Fecioară Maria, pe care îi iubim și îi cinstin, ci mergem mai ales pentru că acolo se află Iisus, posibilul nostru Mântuitor, posibil pentru că, dacă nu-L primim în viața noastră, El nu va fi Mântuitor pentru noi.
Pe drumul acesta se iau noi hotărâri (Rut1:19 ) Rut pe drumul care ducea de la Moab spre Betleem s-a hotarat pentru adevaratul Dumnezeu (Dumnezeul evreicei Naoemia, care era soacra ei) care spune Dumnezeul tău va fi și Dumnezeul meu și a intrat în genealogia lui Hristos. Putea să aleagă drumul Moabului (la fel cum a făcut cumnata ei, Orpa), şi să se întoarcă înapoi la sistemul lumesc, la dumnezeii Moabului, dar ea a zis: “Orice mi s-ar întâmpla eu mă duc la Betleem” şi vreau ca Dumnezeul soacrei mele, să fie de acum încolo şi Dumnezeu meu”. Frumoasă hotărâre!
Pe drumul spre Efrata hanurile erau înţesate, la fel și la Betleem, în consecinţă, Iosif a căutat locuinţă la nişte rude îndepărtate, dar toate camerele Betleemului erau pline de lume.
Pe drumul care duce la Efrata (la Betleem) suntem aproape de tintă. Iată noi ramânem pe drumul spre Dumnezeu unde am învațat să fim atenţi la obstacole, cum se poate să le ocolim și cum să trecem peste ele făra să ne afecteze, cum să mergem spre Cel care acum 2000 de ani se afla la Betleem, şi atunci când ii vom vedea sfinţenia, vom fii determinaţi să luam noi hotărâri, acesta este spiritul și scopul pelerinului.
Simțim ca suntem ai lui Dumnezeu, simțim atingerea lui, privirea lui, ne-am dori să fim ca El, să ne sfințim, să ne umplem sufletul și viața de sfințenie.
Iosif, făcând parte din familia lui David, a cărui obârşie se trăgea din Betleem, a fost nevoit să se ducă în acest oraş ca să-şi dea numele. Se pare că şi Maria, în calitatea ei de moştenitoare, care reprezenta o seminţie ce se încheia prin ea, era de asemenea obligată la acest act. Dar, cu siguranţă, nu acesta a fost motivul pentru care a pornit spre Betleem şi ea.
Cum ar fi putut Iosif să o lase pe sfânta lui logodnică în starea în care se găsea singură la Nazaret? Dar și cât de greu îi va fi Mariei la drum? Îndoială exista dar Dumnezeu le conduce pașii dupa planul Său, atunci când te lași în voia și în mâinile Sale. Este vorba, mai degrabă, despre un instinct plin de mister care îl conduce pe Iosif şi pe Maria să pornească spre Betleem, pentru împlinirea planurilor dumnezeieşti, prorocite de mai înainte.
Maria trebuie să fi răsuflat uşurată când a zărit Betleemul. Poate că în timp ce urcau dealurile şi treceau pe lângă livezile de măslini, măslinele fiind printre ultimele recolte ce mai trebuiau adunate, Maria şi Iosif s-au gândit la istoria acestui orăşel.
Aşa cum spusese profetul, era prea neînsemnat pentru a fi numărat printre oraşele lui Iuda. Totuşi, era locul în care, cu peste o mie de ani în urmă, se născuseră Boaz, Noemina, iar mai târziu, David.
Oamenii care cred şi Îl cunosc pe Dumnezeu, care Îl iubesc şi Îl urmează îşi găsesc plăcerea în cunoaşterea şi împlinirea voii Sale. Ei sunt interesaţi să ştie cum este familia prin care lucrează Dumnezeu.
Biblia ne oferă multe exemple de familii prin care Dumnezeu a lucrat, influenţând prin ele mersul istoriei. Poate cel mai potrivit exemplu este familia lui Iosif şi Maria, părinţii Mântuitorului Iisus Hristos.
Ascultare și sacrificiu. Ei sunt exemplul familiei care ascultă de Dumnezeu şi de legile ţării în care trăiesc. Când Dumnezeu le-a prezentat planul întrupării Mântuitorului, ei au ascultat în toate detaliile, asumându-şi toate riscurile şi sacrificiile implicate. Când Cezar August a dispus recensământul populaţiei, Iosif şi Maria au plecat din Nazaret spre Betleem să se înscrie. Distanţa de aproximativ 170 de kilometri dintre aceste două localităţi, depinde de rută, raportată la posibilităţile de deplasare ale vremii, era o mare provocare pentru o femeie însărcinată ca Maria.
Modestie și umilintă. Iosif era un simplu tâmplar într-o mică localitate şi posibilităţile lui materiale erau foarte limtate. Ajunşi în Betleem, Maria L-a născut pe Mesia într-un grajd, nefiind locuri libere în hanul de poposire. Este greu de înţeles că Stăpânul Univesului a venit în lumea noastră într-un grajd de animale, fapt care nu s-a constituit într-o umilinţă pentru Iosif şi Maria.
Încredere și puritate. Este remarcabil faptul că toate suspiciunile lui Iosif în legătură cu sarcina logodnicei lui sunt risipite de încrederea pe care o are în mesajul primit de la Dumnezeu. În ciuda tuturor gândurile negre, deşi nu înţelege nimic din punct de vedere logic, Iosif se încrede în Dumnezeu care este implicat în acest miracol. De asemenea, Biblia remarcă puritatea lui Iosif, care o ia acasă pe Maria, ,,nevasta sa”, însă ,,nu a cunoscut-o” (Matei 1:25).
Sfințenie și smarenie. Din felul în care îngerul se adresează Mariei înţelegem care era identitatea ei spirituală: ,,Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har, binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1:28). Deşi este o fată hăruită de Dumnezeu, ea se autodenumeşte ,,roaba Domnului”. Elisaveta o numeşte ,,mama Domnului”, însă Maria niciodată nu şi-a atribuit acest nume. Smerenia este manifestarea sfinţeniei, după cum puritatea este manifestarea credinţei. Deşi aveau o condiţie materială modestă, Biblia menţionează faptul că, anual, Iosif, Maria şi Iisus mergeau la Templu să se închine la praznicul Paştelor, o călătorie de aproximativ cinci zile dus, cinci zile întors. La întoarcerea spre casă, Iosif şi Maria au observat, după o zi de călătorie, că băieţelul Iisus, în vârstă de doisprezece ani nu este cu ei. După ce L-au căutat îngrijoraţi, L-au găsit în Templu ascultând şi punând întrebări învăţătorilor vremii. Întrebarea Mariei ne ajută să înţelegem că au fost îngrijoraţi de absenţa fiului lor: ,,Fiule,
pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare” (Luca 2:48). Aşa este familia de care Se foloseşte Dumnezeu,de ieri, de astăzi şi de mâine.
Când Iosif şi Maria au ajuns la Betleem, oraşul era foarte aglomerat. Mulţi oameni sosiseră înaintea lor pentru a fi înregistraţi, astfel că în camerele de găzduire nu mai era loc. De aceea, Iosif şi Maria au fost nevoiţi să înnopteze într-un grajd. Cât de îngrijorat trebuie să fi fost Iosif când pe soţia lui au cuprins-o durerile cumplite ale naşterii, dureri pe care nu le mai simţise niciodată. Şi tocmai într-un asemenea loc! La Betleem, ei au găsit orăşelul plin de mişcare şi zgomot, gemând de numărul străinilor. Toate casele erau ocupate. Acest grup neînsemnat din Nazaret, acest tâmplar din Galilea, această mamă, acest copil care urma să se nască nu găseau nici un locuşor pentru ei, după cuvântul atât de simplu, dar şi plin de mustrare al sfântului Luca
Ce era de făcut? Probabil că, alungaţi dintr-un loc în altul şi negăsind adăpost nicăieri, Iosif şi cu Maria şi-au îndreptat gândul spre Hebron, care era la numai 2 km depărtare de Betleem şi unde, daca s-ar fi silit să ajungă, ar fi putut găsi găzduirea care i-ar fi scutit de toată osteneala. Au ieşit, prin urmare, din oraş prin poarta dinspre miazăzi si au luat drumul Hebronului. Dar, fie că venise ceasul Mariei şi ea simţi acolo, la porţile Betleemului, primele semne de naştere, fie că i-a prins noaptea şi osteneala drumului nu le-a mai îngăduit să meargă mai departe, ei au fost nevoiţi să se oprească.
Planul lui Dumnezeu era altul.Amin (postat pe fb de ioan monahul)
ioanelixir 