„Trei crai de la Răsărit / Cu steaua-au călătorit / Şi pe cale cum mergeau / Steaua ’nainte vedeau.” Sunt versurile cu care debutează un cunoscut colind românesc.
Steaua destinului cum o numeste Sf. Arsenie Boca. ”O stea răsare din Iacov.” (Numeri 24, 17).
Cine sunt aceşti crai de la răsărit? Şi cum s-a întâmplat că au venit şi au dat slavă noului-născut Iisus? Nu putem spune lămurit din care ţară răsăriteană au venit ei la Ierusalim – din Persia sau Egipt, sau poate din Babilon sau India cea îndepărtată. Ei au pornit de fapt, împlinind o minunată tradiţie, din diferite ţări din răsărit şi, întâlnindu-se pe drum unul cu altul, au continuat să meargă împreună pentru a aduce slavă lui Mesia? Dar cunoaşterea în de-amănunt a ţării răsăritene din care au venit ei, este o problemă măruntă. Lucrul cel mai important este acela că ei au venit în numele întregului răsărit drept-măritor de stea, pentru a aduce slavă stelei celei mai strălucitoare a cerului din istoria lumii. Evanghelistul vrea să ne spună aceasta – că ei au venit din răsărit în numele răsăritului, nu în numele unei singure ţări sau popor, pentru a da slavă Noului-Născut.
Sfinţii Părinţi au socotit că această stea călăuzitoare, care i-a condus pe craii de la răsărit la Betleem, nu era o stea ca celelalte, ci era o ,,putere duhovnicească” care avea chip de stea. Dacă Dumnezeu a putut să-i apară păstorului Moise ca un rug aprins, şi lui Avraam în chipul celor trei bărbaţi şi proorocului Ilie ca un vârtej şi un glas, de ce să nu apară Domnul sau îngerul Lui crailor în chip de stea? În marea Lui milostivire, El coboară la oameni şi le apare acestora în chipul în care ei se aşteaptă cel mai mult. El S-a arătat crailor, care Îl căutaseră printre stele, ca o stea. Dar nu I-a fost bineplăcut Lui să apară iudeilor ca o stea, întrucât aceştia nu-L căutaseră niciodată în stele. Şi de aceea steaua, care strălucise înaintea crailor de-a lungul călătoriei lor prin ţările de răsărit, a dispărut deasupra Ierusalimului.
Identitatea şi numărul acestor crai, numiţi şi magi, au stârnit imaginaţia şi au născut numeroase legende. Cuvântul „mag”, magos şi vechiul cuvânt persan magu, ambii termeni desemnând o clasă specială de învăţaţi din Orient, cu multiple preocupări: preoţie, cercetare, astronomie, astrologie, interpretare de vise, filosofie etc. Matei este singurul evanghelist care menţionează pelerinajul magilor ocazionat de naşterea pruncului Iisus (Matei 2:1-12).
”Am văzut steaua Lui” (Matei 2,2). Venirea lui Iisus în lume e pecetea de taină scrisă pe istoria de extaz a 37 de secole. Atâta a fost așteptat Iisus în Israil. De mai multe ori și-au schimbat țarea și numele ei. De mai multe ori și-au schimbat numele neamului; ba odată și religia se clatină, dar așteptarea lui Mesia era o făclie de taină ce se transmitea din neam în neam. Descrierea vremii lui Mesia, strălucirea împărăției mesianice, era adusă aminte în fiecare veac poporului de oameni luminați, care au fost profeții. Însuși Mesia a fost descris cu de-amănuntul, și Sfintele Scripturi ale profeților supraviețuiau mărturie până la plinirea vremii. Israil era destinat de Dumnezeu să fie un popor întreg de apostoli ai Mântuitorului în lume. Aceasta era steaua destinului său. Ceea ce Avraam a fost în pământul pribegiei sale, ceea ce Iosif a fost în Egipt la curtea lui Faraon, și Daniel la curțile din Babilon, aceea trebuia să fie tot poporul evreu pentru toate neamurile pământului. Acesta-i sensul mesianic, sensul de destin al Cuvântului lui Dumnezeu către Patriarhul Avraam: ”Și se vor binecuvânta prin neamul tău toate neamurile pământului” (Facere 12, 2-3) și cuvântul către Isaia – ”Casa mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile.” (Isaia 56,7). Ei erau destinați – ”aleși”- să fie norul de martori ai lui Iisus în lume, și aceasta cu atât mai vârtos cu cât toată coloana de strămoși a crezut nestrămutat în steaua destinului neamului. Credința într-un viitor garantat de Dumnezeu, într-un Om al viitorului în care să se împlinească proorociile era nota cea mai caracteristică a acestui popor ales. De aceea, în afară de iudaism nicio altă religie nu făcea prozelitism. Ei o făceau din fire; prin ei așteptau și păgânii nașterea Izbăvitorului.
Sfântul Apostol Pavel definind credința și făcând un larg pomelnic de strămoși, care au ilustrat-o cu viața șor, la urmă dezleagă taina neamului de martori. Iisus e ”începătorul și plinitorul credinței”. Deci steaua destinului strămoșilor, era ”Steaua Lui”. Iată idealul pribegilor de pe pământ, primă moștenire de preț în inima urmașilor, din neam în neam, ideal al sfintei făgăduințe a venirii Mântuitorului, pentru care Biserica creștină i-a trecut printre sfinți. Un ideal sfânt trăit te face sfânt, o stea a urmașilor.
Și nu e decât o singură tristețe: aceea de a nu fi stea – de a nu fi ”sfânt”. Printr-o neînchipuită lucrătură a întunericului, însă, poporul lui Israil trăiește și tristețea aceasta. Căci la venirea Mântuitorului, așa cum a venit – învăluit de sme renie – poporul acesta și-a răstălmăcit destinul. Israil nu I-a făcut Lui absolut nicio primire. Și doar le era în ochi Sfânta Fecioară Maria, cu care au făcut unica excepție în toată istoria lor – de a o aduce în Sfânta Sfintelor, în care a stat 12 ani.
Magii, înțelepții Răsăritului, căutători și ei de Dumnezeu, conduși de ”Steaua Lui”, dădură pe la Irod Idumeul, regele Israilului, întrebând de Pruncul ce s-a născut, ca dovadă că pe umerii Lui atârnă destinul mântuirii tuturor neamurilor pământului. La auzul acestei vești, Irod, în loc să se bucure și tot Ierusalimul să se bucure împreună cu el, ”s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el”. Drept aceea, adunând pe toți arhiereii și cărturarii poporului, cercetă de la ei unde are să se nască Hristos? Atunci ei răspunseră: ”În Betleemul Iudeii, precum este scris!. Acesta e soborul care a răstălmăcit destinul lui Israil.Irod, văzând că magii nu l-au băgat în seamă, și că au ținut (au considerat) Pruncul mai mare ca el, a pus mâna pe sabie împotriva destinului. Soborul a fost inexistent (nu s-a opus). ”Întru ale Sale a venit și ai Săi nu L-au primit”. (Ioan 1, 11). Care este explicația, dacă este vreo explicație?
Mai întâi explicația istorică: Interesul bevreilor era să scape urgent poporul de sub stăpânirea romană. Potrivit acestui interes politic erau interpretate și proorociile. Astfel, Mesia era identificat după profețiile care cuprindeau a doua Lui venire, venirea în slavă, și erau refuzate cele în care Mesia era ”Omul durerii” (Isaia 53,3). Deci pe primul plan al așteptărilor lui Israil nu erau adevărul și desăvârșirea interioară a omului, care se puteau câștiga foarte bine și sub stăpânirea romană- ba chiar cu atât mai asigurat – ci așteptau omul care să ridice stăpânirea politică a lui Israil asupra tuturor celorlalte neamuri, iar în materie de religie, monopolizarea ei și a adevărului.
Nu așteptau împărăția lui Dumnezeu, ci așteptau de la Dumnezeu împărăția lor.
Conduşi de „steaua lui Iacov” (Numeri 24:17), ei, magii, au călătorit spre Ierusalim, unde au cerut informaţii despre naşterea noului rege al iudeilor. Regele Irod cel Mare, aflând de la preoţi şi cărturari că Mesia trebuia să Se nască în Betleem, i-a chemat pe magi la o întrevedere secretă, rugându-i să-i dea şi lui de ştire unde se află noul-născut, pentru a merge să I se închine. Intenţia nedeclarată a lui Irod era aceea de a-L ucide pe prunc. Magii L-au găsit pe Iisus, I-au oferit darurile lor şi apoi s-au întors pe alt drum, fiind înştiinţaţi de Dumnezeu printr-un vis „să nu se mai întoarcă pe la Irod” (Matei 2:12). Biblia nu le menţionează numele, naţionalitatea sau numărul, nici sursa cunoştinţelor lor profetice. Monahul benedictin Beda, în 735 d.H., a nominalizat magii în opera sa Excerpta et Collectanea. Unul dintre ei s-ar fi numit Melchior, fiind rege al Arabiei. Întrucât era cel mai vârstnic dintre magi, avea părul şi barba albe. Aurul pe care I l-a oferit lui Iisus simbolizează caracterul regal al nou-născutului. Despre Gaşpar s-a spus că ar fi fost tânărul rege imberb al Tarsului. El I-a oferit Pruncului tămâie, simbol al spiritualităţii, evocând rolul Său de Mare-Preot. Al treilea mag, Baltazar, era, în opinia Sfântului Beda, un rege al Etiopiei. El era de vârstă mijlocie şi i-a oferit Mântuitorului smirnă, ca simbol al sacrificiului, dar şi al faptului că El avea să-i vindece pe mulţi.
Mai multe legende creştine susţin că, după întoarcerea în locurile lor natale, magii ar fi răspândit vestea naşterii Mântuitorului. Ei s-au dedicat binefacerilor, fiind botezaţi mai târziu de apostolul Toma. Ulterior, conform tradiţiei neverificabile, au devenit preoţi şi episcopi. Pelerinajul magilor este o temă întâlnită frecvent în catacombele romane. De asemenea, artişti ca Diego Velásquez (1599-1660), Sandro Botticelli (1445-1510) sau Leonardo da Vinci (1452-1519) au realizat opere memorabile pe baza acestui episod biblic. Călătoria magilor evidenţiază rolul credinţei active, iar faptul că nişte păgâni au fost primii care I s-au închinat lui Iisus subliniază caracterul universal al Evangheliei.
Ce era de fapt steaua din Betleem? Explicaţia ştiinţifică. Noul Testament descrie steaua minunată care a apărut pe cer şi i-a condus pe cei trei magi spre ieslea din Betleem unde s-a născut Iisus. Oare această poveste descrie un fenomen astronomic real din Antichitate? Este poate prima mare enigmă astronomică. Misterul apare mai ales pentru că magii care vin de la răsărit spun că au văzut o stea foarte luminoasă, în timp ce regele Irod şi oamenii săi, aflaţi la Ierusalim, nu ştiau de existenţa unei stele de acest fel. Apoi, steaua pare să îi conducă pe magi spre sud de Ierusalim, spre locul unde era Iisus, rămânând apoi nemişcată deasupra staulului din Betleem. Astronomii ştiu că o stea sau o cometă nu poate avea acest comportament bizar precum cel descris în Biblie. Nu poate fi vorba nici de o supernovă sau de un alt corp ceresc. La o primă vedere, pare să fie cu adevărat un miracol, ceva ce sfidează legile fizicii. Totuşi, Matei evanghelistul foloseşte de mai multe ori sintagma „steaua din est”, prin urmare acest detaliu este important.
Parintii Bisericii ne invata ca magii de la Rasarit, detin un rol foarte important in iconomia mantuirii, pentru ca inchinarea acestora la ieslea din Betleem reprezinta sfarsitul idolatriei pagane si chemarea tuturor neamurilor la credinta in adevaratul si unicul Dumnezeu. De altfel, in Canonul cel Mare, Sfantul Andrei Criteanul ne aminteaste chiar de actul mantuirii magilor: „Hristos pe magi i-a mântuit, pe pastori i-a chemat, multimea pruncilor a facut-o mucenici, pe batran l-a marit si pe vaduva cea batrana. De la care n-ai ravnit, suflete, nici faptele, nici viata. Dar vai tie, cand vei fi judecat“. Chiar daca in Biserica Ortodoxa nu exista o sarbatoare, respectiv un cult inchinat celor trei magi, acestia sunt intalniti in doua creatii esentiale ale Sfintei Traditii ce constituie fiecare, o adevarata sinteza teologica a Nasterii Domnului: troparul si icoana praznicului. Iata textul troparului, pe care il auzim atunci cand preotul ne binevesteste Nasterea Domnului venind in casele noastre cu icoana, dar si de mai multe ori in slujba de Craciun: „Nasterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei; ca intru ea cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie!”
De asemenea, magii sunt amintiti in multe alte tropare si stihiri in cadrul slujbelor ce preced Nasterea Domnului, fiind puse in evidenta mai ales aspectele duhovnicesti. Una din cele mai frumoase cantari ce ne prezinta succint intreaga istorie a magilor este slava Litiei Nasterii Domnului: ”Magii, imparatii persilor, cunoscand lamurit pe Imparatul ceresc, Cel ce S-a nascut pe pamant, de stea luminata fiind povatuiti, au ajuns la Betleem, aducand daruri alese: aur, tamaie si smirna. Si cazand s-au inchinat, ca au vazut pe Cel fara de ani Prunc culcat in pestera.” O alta cantare ne arata in chip minunat raportul dintre stea, magi si fiecare dintre noi: ”In taina Te-ai nascut in pestera, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovaduit, punand steaua inainte ca o gura, Mantuitorule. Si a adus Tie pe magi care Ti s-au inchinat cu credinta; impreuna cu care miluieste-ne pe noi.”
Teologii se afla in acord cu Traditia atunci cand vad exemplul magilor ca rod al revelatiei dumnezeiesti naturale in sanul lumii pagane: „Taine invatand pe magi, Intelepciunea lui Dumnezeu, cheama parga cea din pagani, pe cei mai inainte necuvantatori sa-i ospateze prin cuvant, masa de taina fiind pusa in ieslea animalelor; catre care, calatorind alearga cu daruri, stralucindu-le inainte steaua.” Deloc intamplator, Biserica a stabilit a ne pune inainte tuturor pilda magilor peste veacuri prin Scriptura, icoana si cantare. Daca odinioara, Crestinismul a luat nastere in mijlocul unei lumi pagane, in prezent, paganismul renaste in mijlocul unei lumi crestine. Multi dintre crestini au ajuns a se inchina, asemenea paganilor, creaturii, lumescului si nu Creatorului. Magii deschid lunga serie nou testamentara – ce se continua in viata Bisericii pana la sfarsitul acestei lumi – a acelor pagani , a acelor pacatosi, care ajung sa-L cunoasca si sa-L marturiseasca pe Hristos ca Dumnezeu, inaintea celor „dreptcredinciosi”. De aceea, intr-un anumit sens, magii sunt exceptia de la regula, insa numai de la regula umana, nu si de la „cea dumnezeiasca”.
Uitam ca Lui Dumnezeu toate-i sunt cu putinta, si mai uitam ca si noua, oamenilor, ne sunt toate cu putinta prin Dumnezeu. Si noi putem fi „magi” aducandu-ne, „pe noi insine si unii pe altii”, dar bineplacut lui Dumnezeu. Multi dintre noi ne-am intrebat, citind despre Nasterea Domnului in Evanghelia dupa Matei, cine erau „cei trei magi“, de ce sunt amintiti in Sfanta Scriptura, si care este semnificatia darurilor aduse de catre acestia lui Hristos?
Pe drumul spre Efrata ne-a însoțit și pe noi steaua credinței. Din punct de vedere astronomic au fost emise diferite teorii cu privire la steaua Betleemului. Una dintre ele se numeşte “teoria triplei conjuncţii a lui Jupiter şi Saturn”. Potrivit acestei teorii, steaua Betleemului nu a fost o singură stea, ci două foarte apropiate încât părea una singură. De fapt această teorie a fost emisă de matematicianul şi astronomul Johanes Kepler, care la începutul sec. XVII a văzut o astfel de apropiere sau conjuncţie. E vorba de conjuncţia planetelor Jupiter şi Saturn în constelaţia Peştilor. Atunci el s-a gândit că tot aşa ar fi putut fi steaua Betleemului. Calculând când s-a mai întâmplat o astfel de conjuncţie, a planetelor Saturn şi Jupiter, el a obţinut ca rezultat anul 7 î. d. Hr. În acel an Saturn şi Jupiter s-au întâlnit de trei ori: în 29 mai, în 29 septembrie, după alţii în trei octombrie, şi în 4 decembrie, după alţii în 6 decembrie. Ulterior alţi astronomi au confirmat spusele lui Kepler: P. Schnabel, Schubert de la Petrograd, Ideler şi Encke din Berlin, Pritchard de la Observatorul din Greenwitch. Este interesant faptul că, potrivit tradiţiei astrologice evreieşti, Mesia trebuia să apară în timpul conjuncţiei lui Saturn cu Jupiter în constelaţia Peştilor. Saturn era considerată protectoarea lui Israel. Jupiter era considerată de toate popoarele o stea norocoasă, regală. Şi mai interesant este faptul că rezultatul calculelor astronomice ale lui Kepler (sec XVII) se potriveşte cu rezultatul descoperirilor arheologice ale lui Ramsay (sec. XX). În obţinerea acestui rezultat ei nu pot fi acuzaţi de colaborare mistică, nici de credinţe oculte, nici de vreun fel de interese economice. Astronomul german Kepler, dând peste lucrarea lui Laurence Suslyga din Polonia, care argumenta că Hristos S-a născut în anul 4 î. H., şi-a publicat în 1614 concluziile, afirmând că după tripla conjuncţie din anul 7 î. H., a urmat o grupare a planetelor Marte, Jupiter şi Saturn în anul 6 î. H. Această grupare de astre a fost numită de el o nova şi identificată cu Steaua Betleemului.“În timpurile moderne, astronomii au propus diferite explicaţii pentru această stea. O nova, o planetă, o cometă, o ocultaţie (un corp este ascuns privirii de alt corp) şi o conjuncţie (grupare de planete), toate au fost sugerate.”
Acolo dac-au ajuns/Steaua-n nori li s-a acuns/ Si le-a fost a se plimba/ Prin oras a intreba. Şi Irod trimiţându-i la Betleem, le-a zis: „Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui”. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi, căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.
Sfantul Apostol Matei este singurul Evanghelist care ii mentioneaza, dar nu ne spune numarul sau numele lor, nici faptul ca erau regi, ci numai ca veneau din Rasarit. Stim ca acesti magi au fost astronomi (fenomenele supranaturale au preocupat din totdeauna omenirea, in special popoarele din Orient), adica observatori ai corpurilor ceresti, care au fost adusi la Ierusalim de minunata aparitie a stelei. In orice caz, numarul traditional al magilor (trei) a fost pus in legatura cu numarul darurilor pe care acestia le-au oferit Pruncului Hristos: aur, tamaie si smirna.
In omiliile sale la Evanghelia dupa Matei, Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune ca „magii nu numai ca I s-au inchinat (lui Hristos), ci, deschizand vistieriile lor, I-au adus daruri; si daruri nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu. Ca tamaia si smirna sunt simboluri ale lui Dumnezeu, i-au adusa daruri lipsite de toata greutatea legii iudaice; ca nu i-au jertfit oi si vitei, ci daruri care erau aproape de filosofia Bisericii noastre, adica: credinta, ascultare si dragoste.”
Intr-o cuvantare la Nasterea Domnului, PF Parinte Patriarh Daniel, ne arata semnificatia duhovniceasca a darurilor magilor: „Aurul inseamna ca Pruncul va fi un Imparat si Imparatia Lui nu va avea sfarsit. Anticamera si arvuna Imparatiei Lui fara de sfarsit sunt acum in lumea aceasta, Biserica lui Hristos”. ,,Tamaia preinchipuie lucrarea Lui de Mare Preot, de Arhiereu Vesnic Care nu aduce jertfe de animale la templu, ci Se aduce pe Sine Insusi Jertfa lui Dumnezeu ca sa arate iubirea Sa mai tare decat moartea, caci Cel Rastignit va fi si Cel Inviat din morti. Iubirea Lui fata de Dumnezeu si fata de semeni este mai tare decat moartea”. ,,Smirna ne arata ca El va trece prin moarte si ne va aduce la Inviere. Smirna era folosita la inmormantare pentru a opri descompunerea trupului, impreuna cu alte mirodenii. Deci este dorinta omului de viata vesnica, de a birui moartea si in Hristos Care trece prin moarte si ajunge la Inviere se biruiesc si pacatul, si moartea, care este consecinta pacatului”.
Sfântul Luca ne lasă să înţelegem această stare miraculoasă a Fericitei Mame când ne-o arată luând îndată copilul în braţele ei, învelindu-l chiar ea în scutece şi culcându-l în iesle. Era frig şi el era gol.
Această mare întâmplare, cea mai mare din istoria lumii, pentru că naşterea lui a împărţit istoria în două, atunci a trecut nebăgată în seamă! Pe când se petreceau acestea, pe unul din dealurile care înconjurau Betleemul, se găseau păstori care îşi păzeau turmele. În aceste nopţi frumoase din Orient, se întâmplă rar ca oile să fie aduse noaptea în oraş. Le înţărcuiau într-un loc ferit de vânturile de miazănoapte; se aprindea un foc şi păstorii dormeau cu capul pe câte o piatră ca odinioară Iacob, înveliţi cu mantiile lor. Deodată, li se arată un înger! „Şi îngerul le-a zis: Nu vă temeţi; eu va aduc o veste mare, care va fi pentru tot pământul. Vi s-a născut azi Mântuitorul, care este Cristos Domnul. Şi acesta este semnul după care îl veţi cunoaşte: veţi găsi un copil, înfăşat şi culcat în iesle. Şi deodată s-au cu îngerul o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Domnul şi zicând: Mărire în cer lui Dumnezeu si pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă”
Să avem în fața noastră Nasterea Dumnezeiasca Icoană, care este subțiată la maximum, transfigurată, descărcată de surplusul de istoricitate, pentru ca să sublinieze relația unică și irepetabilă a Maicii cu Fiul ei. Căci, în îmbrățișarea ei prea duioasă, Născătoarea de Dumnezeu se face una cu Pruncul ei, ca și când L-ar purta încă în pântece. E o îmbrățișare ca în pântece: plină de intimitate și de dragoste. Pentru că niciodată Maica lui Dumnezeu nu a fost, nu este și nu va fi despărțită de Fiul și de Domnul ei. După cum nici sufletul nostru nu e despărțit niciodată de trup, ci își ajută și își înduhovnicește trupul, dacă sufletul și trupul sunt una în slujirea Domnului. Iar îmbrățișarea Maicii Domnului e cât peștera, dar și cât cerul. Sau, mai bine zis, ea este mai mare decât tot pământul și decât toate cerurile. Pentru că ea este mai încăpătoare decât cerurile.
În cântările noastre ortodoxe auzim vorbindu-se despre faptul că „peștera și ieslea L-au primit” și că peștera a devenit cer, pentru că Fecioara s-a făcut aidoma scaunului de Heruvimi pe care șade Domnul. Căci noi, cu toții, suntem chemați să devenim cerul în care Se coboară Dumnezeu și să fim, în inima noastră, asemenea Maicii lui Dumnezeu: o încăpere duhovnicească, iubitoare, frumoasă pentru El.
Magii, spune tot Sfântul Ioan, i-au adus daruri ca unui Dumnezeu întrupat. Pentru că „tămâia și smirna sunt simboluri ale lui Dumnezeu”. Și Sfântul Teofilactos al Bulgariei spune că Magii erau perși. Și Magii I-au adus smirnă pentru moartea Lui.Iar Fecioara Maria a mers în Bitleem ca să se înscrie pentru că aceasta era patria ei. Iar Bitleem se traduce prin casa pâinii și Casa pâinii este Biserica. Iar Dumnezeiescul Luca, cu multă concizie, ne spune: „Și Maria L-a născut pe Fiul ei Cel întâi-născut, și L-a înfășat pe El, și L-a culcat pe El în iesle, fiindcă nu era lor loc în găzduire. Iar primii care L-au văzut pe Domnul, din îndemnul Îngerului, au fost niște păstori treji, care își pășteau turmele lor. Și care au venit în Bitleem în grabă și „au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc culcat în iesle”. Și după ce L-au văzut, păstorii „au vestit despre cuvântul grăit lor, de Înger, despre Pruncul acesta”.Adică au devenit propovăduitorii și marturisitorii lui Hristos. Așa cum ar trebui să facem, de fapt, fiecare dintre noi: în fiecare zi să fim propovăduitorii Lui! Oriunde suntem și orice facem să vorbim despre El și despre ce a făcut Dumnezeu cu noi și în noi. Adică să vorbim despre cum ne-am intimizat noi cu Dumnezeu. Pentru că putem învăța pe de rost multe texte sfinte, alături de alte multe ziceri filosofice, dar dacă nu-L marturisim fara șovăire, fara rusine pe Hristos și Crucea, relația noastră cu Iisus este una de observatori și nu de creștini adevarați și prin aceasta nu arătăm că suntem prieteni sau că îi iubim pe cei cărora le-au spus. Dar când împlinim cuvintele lui Dumnezeu, când întrupăm în viața noastră cuvintele Lui, atunci suntem credibili și marturisitori. Pentru că facem ceea ce spunem. Sau spunem din ceea ce facem. Amin (postat pe fb de ioan monahul)
ioanelixir 